ADDA și Cătălin Rizea, față în față cu elevii de clasa a V-a
În ediția de astăzi, alături de Andrei Aradits vor fi ADDA și Cătălin Rizea, pentru care școala se va transforma pentru o clipă într-o joacă de copii: „Să ai toată încrederea în mine, pentru că oricum nu știu nimic!”, i-a mărturisit Cătălin soției lui, spre amuzamentul tuturor.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
„Mă bucur tare mult că am participat și că am reușit să-i facem o bucurie celui mic. Aparte de satisfacția sufletească, ne-am și distrat și ne bucurăm că există astfel de emisiuni în România și atât de mulți copii frumoși, care merită promovați, susținuți și încurajați”, mărturisește ADDA, iar Cătălin a împărtășit același sentiment:
„A fost o experiență foarte frumoasă, am râs, am glumit, am învățat și ne-am adus aminte de clasele primare. Copiii au fost foarte frumoși și ne-am bucurat să facem echipă cu ei.”, a declarat Cătălin Rizea, la finalul emisiunii.
Cum s-au descurcat cei doi în platoul Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, telespectatorii vor afla diseară, de la ora 18.00, într-o ediție specială, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
De la profesori, învăţători, taximetrişti, bucătari sau doctori, cu toţii vor trebui să-şi răspundă la întrebarea Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, în cadrul quiz show-ului difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, la Antena 1 și pe Antena Play.
Principalele reguli ale emisiunii
Dacă va reuși cuplul să treacă clasa, telespectatorii vor afla urmărind ediția de mâine, 15 martie, de la ora 18.00. De la profesori, învăţători, taximetrişti, bucătari sau doctori, cu toţii vor trebui să-şi răspundă la întrebarea Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, în cadrul quiz show-ului difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Prezentatorul va pune la dispoziţia concurentului 10 materii cu grad variabil de dificultate, de la clasa a I-a, până la clasa a V-a, iar cel din urmă poate cere ajutorul celor cinci copii prezenţi în platou, prin intermediul variantelor ajutătoare: COPIAZĂ – concurentul va copia răspunsul copilului, TRAGE CU OCHIUL – concurentul are opțiunea de a se inspira de la copil și de a alege dacă va merge pe varianta acestuia sau pe propriul răspuns sau SALVEAZĂ -MĂ – dacă jucătorul răspunde greșit și copilul corect, acesta este salvat și rămâne în joc.
În cazul în care răspunde greșit sau se retrage, concurentul trebuie să privească spre cameră și să declare: Nu sunt mai deștept decât un copil de clasa a V-a!.
Sursă foto: Antena 1
Citește și: