Actrița Taraji P. Henson este deschisă cu privire la problemele cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, povestind despre momentele de depresie și anxietate prin care trece și în prezent.
Actrița Taraji P. Henson este deschisă cu privire la problemele cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, povestind despre momentele de depresie și anxietate prin care trece și în prezent.
Taraji P. Henson, actrița cunoscută pentru rolul din serialul „Empire”, apare pe coperta numărului special „Power of Women: New York” al revistei Variety, alături de Bette Midler, Gigi Hadid, Kacey Musgraves și Christiane Amanpour. Henson a vorbit în interviul acordat publicației despre anxietate și depresie, menționând că, regulat, merge la terapeut pentru a o ajuta să treacă peste aceste stări.
„Celebritatea a fost distractivă la început, însă pe măsură ce înaintez în vârstă, am nevoie ca viața mea să fie din ce în ce mai privată. Cred că este o preconcepție în legătură cu oamenii care sunt în luminile reflectoarelor că toate aspectele vieților noastre sunt perfecte, iar pentru că avem bani acum și ne trăim visurile, totul este bine. Nu este cazul. Când se strigă: „Tăiați” și „Asta a fost tot”, acasă mă întâmpină probleme serioase. Sunt o ființă umană reală.”
Actrița în vârstă de 48 de ani a admis că faima i-a accentuat stările de anxietate:
„Sufăr de depresie. Anxietatea mea crește în fiecare zi și niciodată nu m-am mai confruntat cu acest nivel de anxietate. Este ceva nou.” În urma acestor stări, Taraji a apelat la ajutor de specialitate, un terapeut pe care îl vizitează în mod regulat: „Este singurul mod în care pot trece peste. Poți vorbi cu prietenii, dar ai nevoie de ajutor profesionist care să te îndrume corect.”
În speranța că va înlătura stigmatul în ceea ce privește sănătatea mentală, Taraji a înființat, în 2018, The Boris Lawrence Henson Foundation, în onoarea tatălui său, care s-a confruntat cu astfel de probleme la întoarcerea din Războiul din Vietnam.