Homepage  / Vedete străine

Actrița Songün Öden, din “Iubire de argint”, a devenit mamă la 45 de ani

Actrița Songün Öden, din “Iubire de argint”, a devenit mamă la 45 de ani
5

de Anda Dincă,

Frumoasa actriță Songül Öden, care a putut fi văzută pe micile noastre ecrane în serialul “Iubire de argint” (“Gümüş”, 2005-2007), alături de Kıvanç Tatlıtuğ, a devenit mamă pentru prima oară la 45 de ani, pe care îi va împlini pe 17 februarie.

Conform ntv.com.tr, în urmă cu câteva zile, ea a adus pe lume, într-un spital privat din Istanbul, o fetiță perfect sănătoasă, care a primit numele Sone Larin. Songül și soțul ei, afaceristul Arman Bıçakçı sunt în culmea fericirii, micuța Sone fiind un copil dorit și foarte așteptat. Songül și Arman s-au căsătorit în 2020, după patru ani de relație, și au un mariaj solid. Din 2002 până în 2011 turcoaica a mai fost căsătorită cu actorul Canberk Uçucu.

“Ce an ciudat a fost. Încă vreau să cred în basme, intenții bune, urări frumoase pentru copil. Cea mai mare dorință a mea este ca fiica mea să vină sănătoasă. Pace acasă, pace în lume”, a scris Songül de Sărbători pe Instagram în dreptul unor poze cu burtica.

Actrița Songün Öden, din “Iubire de argint”, a devenit mamă la 45 de aniIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

În ceea ce privește cariera, ea nu duce lipsă de proiecte interesante. Cel mai important din ultima perioadă se numește “Atatürk”, o peliculă istorică care îl prezintă la tinerețe pe Mustafa Kemal Atatürk (jucat de Aras Bulut İynemli), fondatorul Republicii Turcia.

Proiectul (în care Songül îi dă viață lui Zübeyde Hanım, mama lui Atatürk) era așteptat la Disney Plus ca o mini-serie. În cele din urmă a fost transformat în două filme. Primul, intitulat “Atatürk 1881 – 1919”, a fost difuzat de postul turcesc Fox pe 29 octombrie 2023 și lansat în cinematografele din Turcia pe 3 noiembrie. Continuarea a fost lansată în cinematografe pe 5 ianuarie 2024, cu titlul “Atatürk II 1881 – 1919”, și va ajunge și la postul Fox anul acesta.

Pentru Netflix Turcia, Songül a jucat în drama din 2021, “Beni Çok Sev” (“Love Me Instead”), și mini-seria de comedie în 2022, “Uysallar” (“Wild Abandon”).

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton