Oana Cârmaciu a dezvăluit pe rețelele de socializare că a adus pe lume primul său copil. Potrivit declarațiilor sale evenimentul a avut loc în urmă cu o săptămână.
Oana Cârmaciu a dezvăluit pe rețelele de socializare că a adus pe lume primul său copil. Potrivit declarațiilor sale evenimentul a avut loc în urmă cu o săptămână.
Protagonista primului sezon a serialului „Sacrificiul” a adus pe lume un băiețel, iar actrița în vârstă de 26 de ani a anunțat acest lucru postând o fotografie alături de partenerul său.
„De pe vremea când eram doar noi doi. Adică acum o săptămână”, a scris aceasta în dreptul fotografiei.
„Credeam că voi avea un copil undeva după 30 de ani, imediat ce voi fi
. Însă toate lucrurile minunate care mi s-au întâmplat până acum au venit neanunțate, așa că nu pot decât să fiu foarte fericită’, a mai spus ea. Așasar, Ioana , personajul pe care îl joacă „a rămas gravidă datorită mie, nu era neapărat în plan, dar n-am primit reclamații, pare fericită cu ce i se întâmplă. Așa am deschis un nou capitol și în viața ei și a multor oameni din jurul ei’, a dezvăluit Oana Cârmaciu în exclusivitate pentru TVMania.