Actriţa de origine cubaneză traversează o perioadă mai dificilă în această perioadă, căci s-a despărțit de iubitul ei, cântăreţul Said El Caballero Urbano.
Actriţa de origine cubaneză traversează o perioadă mai dificilă în această perioadă, căci s-a despărțit de iubitul ei, cântăreţul Said El Caballero Urbano.
„Eu şi Said nu mai formăm un cuplu. Sunt recunoscătoare pentru tot timpul pe care l-am petrecut împreună, pentru tot ce am învăţat împreună şi pentru toată dragostea pe care ne-am purtat-o. Suntem două persoane capabile să înţeleagă că, deşi dragostea continuă, de multe ori relaţiile ajung la final”, a declarat ea pe rețelele de socializare.
Cei doi şi-au început povestea de iubire în 2016, iar în 2018 Livia a primit de la Said un inel de logodnă. De asemenea, protagonista din „Fiorella, spune da!” a dezminţit zvonurile conform cărora ea şi Said s-ar fi despărţit pentru că acesta îşi dădea mesaje erotice cu bărbaţi. Tabloiele mexicane au scris că Said nu s-ar fi rezumat doar la mediul online, ci ar fi avut aventuri cu persoane de același sex de câteva ori.
Dacă în dragoste Livia (33 de ani) trece printr-un impas, în carieră ea continuă pe o pantă ascendentă. După ce doi ani (2017-2018) a jucat în narco-novela de succes „La Piloto”, de curând ea a primit un rol principal în varianta mexicană a producţiei americane „Anatomia lui Grey”. În distribuţia serialului care va fi realizat de José Alberto Castro pentru Televisa, sunt doriţi şi Luis Roberto Guzmán şi Matías Nova.