Halle Berry (51 de ani) este din nou îndrăgostită, informează dailymail.co.uk. După 3 căsătorii eșuate, actrița și-a găsit din nou fericirea alături de un cunoscut producător muzical din lumea Hollywood-ului.

Relația este confirmată chiar de ea pe rețelele de socializare. Chiar dacă nu a spus clar care este relația dintre ea și tânărul producător, Alex da Kid (35 de ani), imaginea distribuită îi surprinde pe cei doi într-o ipostază tandră și confirmă relația pe care presa de peste ocean o specula la începutul acestei săptămâni.
Imaginea alb-negru a fost distribuita de amândoi pe conturile de instagram, iar Halle a scris în descriere: „echilibrul meu”.
Luni, cei doi au fost surprinși de paparazzi la o petrecere ce a avut loc într-un club din Londra. Nu a fost însă prima bănuială a presei. Cei doi au fost surprinși și în urmă cu câteva luni într-un restaurant din Los Angeles.
În august, frumoasa actrița mărturisea în cadrul unui interviu acordat publicației People că a preferat să ia o pauza în ceea ce privește viața sentimentală după divorțul de actrorul francez Oliver Martinez.