Actrița britanică Diana Rigg, cunoscută pentru roluri din seriale precum „Urzeala tronurilor”, „Răzbunătorii” sau filmul „Bond” din 1969, a murit, joi, 10 septembrie, la vârsta de 82 de ani. Acum doi ani anunțase că are cancer.
Actrița britanică Diana Rigg, cunoscută pentru roluri din seriale precum „Urzeala tronurilor”, „Răzbunătorii” sau filmul „Bond” din 1969, a murit, joi, 10 septembrie, la vârsta de 82 de ani. Acum doi ani anunțase că are cancer.
Actrița care a interpretat-o pe Olenna Tyrell în „Urzeala tronurilor” a copilărit în India, a dobândit statutul de sex simbol în Anglia anilor `60 și a fost singura femeie care s-a căsătorit cu James Bond pe marile ecrane.
De la vârsta de două luni, Diana Rigg a locuit în India aflată sub dominație britanică, unde a învățat limba hindi. Tatăl ei era inginer feroviar și lucra pentru maharajahul statului Bikaner. „Îmi amintesc că locuiam într-o casă mare cu servitori și doici. Când mergeam în vacanță, călătoream ca familia regală, în vagonul personal”, povestea actrița în biografia lansată în 2004. Situația financiară a familiei sale s-a schimbat dramatic odată cu revenirea în Anglia, iar Diana Rigg a fost trimisă la un internat.
Diana Rigg a fost nevoită să se descurce singură în Anglia. Până la 22 de ani, a încercat mai multe meserii, lucrând ca funcționară, telefonistă și model. În paralel, studiase actoria și a fost admisă în prestigioasa Companie Regală Shakespeare, cu care a plecat în turnee prin Anglia, Uniunea Sovietică și SUA.
Diana Rigg a obținut rolul spioanei Emma Peel din „The Avengers”/ „Răzbunătorii” în 1965. Serialul britanic a propulsat-o în rândul celebrităților, deși la început era plătită mai puțin decât cameramanul. Actrița s-a mutat apoi pe marile ecrane, devenind prima – și singura – fată Bond care s-a căsătorit cu agentul 007 (în pelicula „În slujba Majestăţii Sale” din 1969).
„Urzeala tronurilor” a adus-o pe Diana Rigg în atenția unei noi generații de fani, actrița fiind nominalizată de două ori la Premiile Emmy pentru personajul Olenna Tyrell. „N-aș fi putut să cer replici mai bune. Sunt atât de norocoasă. Spune toate lucrurile pe care alții nu îndrăznesc să le spună”, declarase ea în 2014.