Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Carmen villalobos

Actriţa de telenovele Carmen Villalobos va avea o nuntă ca-n poveşti

24 April 2018

„Suntem pregătiţi de nuntă!', spune Carmen Villalobos, citată de peopleenespanol.com, în ultimul număr al revistei „15 minutos'. Protagonista telenovelei „Sin senos no hay paraíso' şi iubitul ei, actorul columbian Sebastián Caicedo, vor face anul acesta pasul cel mare după 10 ani de relaţie.

„O să avem 3 ceremonii: cea catolică, cea civilă, dar şi una spirituală', a declarat Carmen pentru o revistă. Întrebată cum va arăta cea spirituală, actriţa în vârstă de 34 de ani a răspuns că se gândeşte la o ceremonie simplă, pe plajă, la care a visat mereu şi la care vor participa doar prietenii apropiaţi.

Carmen şi Sebastián s-au cunoscut pe platourile telenovelei „Nadie es eterno en el mundo' (2007), iar între ei a fost dragoste la prima vedere.          

„Prima oară când te-am văzut am ştiut că eşti pentru mine, că nu va exista altcineva în lume care să mă facă atât de fericit cum o faci tu', i-a spus Sebastián lui Carmen în cadrul unui interviu.

Iar Carmen i-a mulţumit pentru relaţia frumoasă pe care o au de atâţia ani: „M-ai văzut râzând, plângând, reuşind, dar şi având eşecuri, m-ai ajutat mereu să rămân pe poziţii şi să fiu o persoană mai bună. Am crescut împreună pe toate planurile'.

Carmen Villalobos este cunoscută la noi pentru telenovelele „La Tormenta' şi „Lola (Mi Corazón Insiste)'. În America Latină şi SUA a avut succes cu rolurile pe care le-a interpretat în două telenovele de succes, „El Señor de los Cielos' şi „Sin senos sí hay paraíso'. Audienţele mari ale primelor două sezoane din „Sin senos sí hay paraíso' i-a determinat pe producătorii de la Telemundo să mai realizeze încă unul.

Astfel, Carmen va reveni la mijlocul anului acesta pe micile ecrane americane în cel de-al treilea sezon al serialului, alături de Catherine Siachoque, Carolina Gaitán şi Roberto Manrique. De altfel, Carmen a postat în ultima perioadă pe Instagram poze de la filmările „Sin senos sí hay paraíso', alături de Roberto Manrique.

 

 

 Vezi galeria foto >

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare