Homepage  / Vedete româneşti

Actriţa Carmen Tănase, în drum spre Londra pentru a-şi întâlni idolul, Al Pacino

Actriţa Carmen Tănase, în drum spre Londra pentru a-şi întâlni idolul, Al Pacino

de Redactia Tvmania

Invitata „Reţelei de Idoli” de luni, 24 aprilie, de la ora 21:00, este uşor de recunoscut. Doamnă a teatrului românesc, în cei peste 40 de ani de carieră actriţa Carmen Tănase a interpretat numeroase roluri care au ajuns la inima publicului.

Începem săptămâna alături de o ediţie emoţionantă „Reţeaua de Idoli”. Aşa cum ne-am obişnuit, realizatoarea Irina Păcurariu provoacă o nouă celebritate la un dialog sincer, la TVR 2. În fața telespectatorilor vine o actriţă iubită, a cărui notorietatea a fost câştigată şi prin producții de televiziune cu mare audienţă.

„Cele mai neașteptate și de dorit momente când ești în fața unei vedete despre care lumea crede că știe tot, e să fii primit în cercul privat al slăbiciunilor personale. Cu actriţa Carmen Tănase momentul de grație a fost atunci când am aflat cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat: a primit o invitație la conferința actorului ei favorit, Al Pacino. În ziua când noi vom difuza interviul, Carmen va pleca spre Londra, unde va fi, spune chiar ea, mută în fața propriului idol”, spune Irina Păcurariu, realizatoarea “Reţelei de Idoli”.

Pasiunea actriţei Carmen Tănase pentru scenă este binecunoscută. Cu toate acestea, în tinereţe visa să devină medic veterinar sau zootehnist, „pentru că sunt bolnavă cu animalele”, după cum explica ea. A avut însă şansa de a fi elevă şi a se forma alături de un nume uriaş al teatrului românesc: actriţa Olga Tudorache.

“E ciudat că în ultima vreme am tot vorbit despre Olga Tudorache. Cred că am făcut ceva bine într-o viaţă anterioară şi am reuşit să nimeresc la ea. A fost profesoara mea şi, cumva, a doua mea mamă, căci aşa era relaţia noastră. Altfel nu-mi explic acest noroc.

Olga era un copil mare, era extrem de sensibilă şi emotivă. Şi Dumnezeu i-a dat carcasa aceea, aşa cum se întâmplă la arici. Aricilor le-a dat Dumnezeu ţepii, pentru că sunt extrem de fragili pe dinăuntru.

Odată ce o cunoşteai, acolo rămâneai, lipit, nu mai aveai cum să pleci vreodată. Olga Tudorache rămâne în viaţa mea o persoană însemnată cu roşu, cu fierul roşu.

Am învăţat imens doar uitându-mă la ea. Nu trebuia să-mi spună nimic pentru că înţelegeam tot. O actriţă uriaşă. Ne duceam să o vedem la fiecare spectacol. Ştiam spectacolele ei pe dinafară şi, cumva, cred că am învăţat meserie aşa, văzând cum face Olga.

Avea extraordinar de mult umor. Noi am făcut vacanţe… cam toate vacanţele le-am făcut împreună la mare. Am jucat alături de ea la Teatrul Mic din anul 2 de facultate. Ne-a luat pe mine şi pe Radu Duda. Era o extraordinară onoare la vremea aceea”.

Extrem de punctuală, Carmen Tănase spune că nu întârzie niciodată la repetiţii pentru că „sunt de modă veche, semăn cu bunică-miu, care dacă avea tren la ora 5:00, pleca de acasă de la ora 1:00”.

Actriţa a debutat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași, iar din 1990 este joacă la Teatrul Odeon. Întrebată despre momentele grele din viaţa sa, mărturiseşte că de multe ori le-a depăşit cu umor, dar şi că pasiunea de a fi pe scenă rămâne cel mai important lucru din viaţa ei.

“Pe scenă, n-am pierdut niciodată, ba chiar am câştigat. Pe scenă mă simt cel mai bine, mai bine decât acasă. Acasă nu prea am timp să stau şi când am timp, am foarte multă treabă. Dar pe scenă, deşi am treabă, mă relaxez, mă redescopăr şi aici îmi trec toate durerile. Uit tot când bate gongul. Apoi problemele revin când lumina se stinge. Asta nu s-a schimbat niciodată şi, bineînţeles, relaţia şi dragostea pe care o am pentru fiul meu. Asta nu se va schimba niciodată”, spune Carmen Tănase.

Irina Păcurariu: Aţi simţit că viaţa v-a desfăcut vreodată în bucăţi ca să aveţi vreodată ce să puneţi la loc? Sau să o luaţi de la capăt?

Carmen Tănase: Întotdeauna a fost un prag peste care a trebuit să trec şi să o iau de la zero. Că a fost mutarea într-o altă casă, că a fost o dramă în familia noastră şi a trebuit să o iau de la zero, că a fost o schimbare de loc de muncă… Am avut multe momente când am luat-o de la zero. Uite, chiar acum, de curând: am reînceput viaţa la ţară şi, cumva, am luat-o de la capăt. Am reînvăţat să plantez flori, legume etc.”

Emisiunea „Reţeaua de Idoli” se difuzează la TVR 2 şi online pe TVR+ în fiecare luni, de la ora 21:00 (în reluare sâmbăta, de la ora 14:00).

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton