Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Britt Ekland

Actrița Britt Ekland spune că epoca „fetelor Bond” s-a încheiat

27 May 2020

Britt Ekland, care a jucat-o pe apetisanta Goodnight în „Omul cu pistolul de aur' (1974), dându-i replica unui James Bond interpretat de Roger Moore, spune că „Epoca fetelor Bond s-a încheiat', scrie femalefirst.co.uk.

Într-un interviu recent acordat publicației „The Guardian', fosta Bond girl a spus:

„Sunt mândră de ce am făcut atunci, fiindcă azi nu mai sunt multe exemplare din specia noastră și nici nu vor mai fi în viitor'. Britt Ekland a adăugat că „în prezent, varianta de James Bond a lui Daniel Craig nu mai poate avea la braț o tipă atrăgătoare într-un bikini sumar, din motive de corectitudine politică. Pe vremea mea, o fată Bond exact asta trebuia să fie, dar acum personajele feminine nu mai pot fi prezentate la fel. Au grijă departamentele de PR ale studiourilor ca un costum scrobit să nu mai fie văzut vreodată lângă un bikini minuscul'. 

La rândul ei, frumoasa actriță cubaneză Ana de Armas, cea mai nouă Bond girl, a declarat recent că eroina ei din „Nu e vreme de murit', noul film din seria Bond (care se va lansa în noiembrie), este mult mai vulnerabilă și mai umană decât personajele de genul ei din trecut.

„N-aș spune că e banală, pentru că e capabilă să facă tot ce trebuie până la capăt, dar nu ascunde ce simte, e încordată și speriată, adică se comportă omenește. Când am citit scenariul, mi-am dat seama că voi putea totuși să fiu o fată Bond, fiindcă și eu sunt la fel, am o mulțime de emoții amestecate. Exact asta mi s-a părut foarte atrăgător la personaj, faptul că ea înseamnă încă un pas spre forța eroinelor din filme și spre importanța lor în poveste'. 

Ana de Armas este principalul personaj feminin din noua producție Bond, dar nu singurul. În film mai apar Naomie Harris în rolul lui Moneypenny, Léa Seydoux, din nou în rolul lui Madeleine Swann, fosta iubită a lui Bond, și Lashana Lynch în postura unei agente secrete. Amprenta feministă asupra peliculei, care nu se limitează doar la numărul eroinelor din distribuție, se datorează în mare măsură faptului că printre scenariști se numără influenta Phoebe Waller-Bridge, creatoarea serialului „Obsesia Evei', printre altele. Ea este prima scenaristă care contribuie la scenariul unui film Bond din anii ’60 încoace, când Johanna Harwood a lucrat la filmele „Dr. No' (1962) și „Din Rusia, cu dragoste' (1963). 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare