; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

131302326_3546316195484892_3202538843371390955_n

Încep filmările pentru versiunea românească de la „Perfetti sconosciuti”. Ada Galeș și-a schimbat total look-ul

16 February 2021

Ada Galeș, transformare majoră de look! S-a tuns scurt, așa cum n-a mai fost vreodată, și a revenit la părul vopsit blond, pentru rolul pe care-l joacă în lungmetrajul „Complet necunoscuți', în regia lui Octavian Strunilă! 

Filmările pentru varianta românească a celebrei producții italiene „Perfetti sconosciuti' încep joi, 18 februarie, iar distribuția cuprinde numele cunoscute, precum: Anca Dumitra, Andreea Grămoșteanu, Leonid Doni, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Adrian Ștefan și Catia M. Tănase. 

Pentru noul său rol, Ada n-a mai stat pe gânduri și a recurs la o transformare radicală, pentru că simte că așa va fi și mai aproape de personajul ei, Andreea: 

 

„E cea mai mare schimbare de look care se putea întâmpla și o văd ca pe un semnal important pentru mine, omul Ada, dar și pentru personajul meu, Andreea, din „Complet necunoscuți', de a fi curajoasă la orice vârstă, de a-ți asuma un alt 'tu', mai îndrăzneț, contrastant cu 'eul' de până atunci. Mi se pare excelent ca potențial de dezvoltare să treci printr-o așa schimbare și așteptam de mult să joc într-un film care să mă provoace astfel. Mă tentează să rămân așa o perioadă, îmi place nebunia asta de blond și vreau s-o cunosc pe noua Ada. 

Simt, cu acest nou look, că sunt și mai aproape de personajul meu, Andreea, o femeie caldă, blândă, destul de romantică, cu multă poftă de viață și cu un curaj imens de transformare, care se va dezvălui înspre finalul filmului', a declarat Ada Galeș. 

Rolul pe care Ada îl joacă în lungmetrajul „Complet necunoscuți' e al unei femei de 27 de ani, medic veterinar, care trăiește o relație de iubire cu Toma (Adrian Ștefan). Dorința ei este de a se integra cât mai bine în grupul de prieteni a lui Toma, fiind doar de un an printre ei. Doza de naivitate o face să accepte să joace jocul care le va schimba seara – să citească fiecare toate mesajele și mail-urile primite, iar la apeluri să răspundă pe difuzor. 

 

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare