Aşteptarea a luat sfârşit pentru fanii serialului spaniol „Fabrica de bani” („La casa de papel”/ „Money Heist”). Sezonul al patrulea (probabil şi ultimul) va avea premiera în ianuarie 2020, anunţă tvnotas.com.mx.
Aşteptarea a luat sfârşit pentru fanii serialului spaniol „Fabrica de bani” („La casa de papel”/ „Money Heist”). Sezonul al patrulea (probabil şi ultimul) va avea premiera în ianuarie 2020, anunţă tvnotas.com.mx.
Netflix nu a făcut oficială data, cel care a declarat acest lucru fiind actorul argentinian Rodrigo de la Serna, interpretul lui Palermo, în cadrul unui interviu pentru Cadena 3 Argentina:
„Cel de-al patrulea sezon e gata, are data de lansare pentru ianuarie, suntem foarte fericiţi”, a zis Rodrigo. Actorul în vârstă de 43 de ani, care s-a alăturat distribuţiei în sezonul 3, a continuat să povestească cum s-a simţit la filmări: „Am intrat în serial având capul plecat, ca un începător, simţindu-mă ca un străin, un argentinian în Spania, însă mi-am dat seama repede că am intrat de fapt într-o familie, una care funcţiona foare bine. Personajul meu este important şi m-am bucurat când am văzut că acest serial este cel mai vizionat de la Netflix”.
Rodrigo are dreptate. Cel de-al treilea sezon, lansat pe cunoscuta platformă online pe 19 iulie anul acesta, a fost urmărit de peste 34 de milioane de abonaţi din întreaga lume. „La casa de papel” a devenit astfel cea mai vizionată producţie de limbă spaniolă din istoria platformelor de streaming online.
Sezonul 3 a fost primul realizat integral de Netflix, care a cumpărat drepturile producţiei la sfârşitul lui 2017 de la postul spaniol Antena 3, acest lucru aducându-i şi mai mult succes:
„Faptul că Netflix a cumpărat drepturile acestui serial nu a schimbat cu nimic scenariul sau regia. Am făcut dintr-un serial spaniol un serial global. Ne-am dorit personaje iconice de la început. Nu ne-am dorit să arătăm o realitate spaniolă, ci una universală. Aşa că succesul pe care l-am obţinut la nivel internaţional nu ne-a surprins. Ne-am adresat şi ne adresăm în continuare tuturor”, a declarat regizorul Jesús Colmenar.
Cel mai probabil, în sezonul 4 va avea loc un nou jaf, cel mai puternic şi periculos din istoria jafurilor puse la cale de Profesor (Álvaro Morte), care se simte pierdut crezând-o moartă pe Raquel/ Lisabona (Itziar Ituño). De asemenea, fanii vor afla ce s-a întâmplat cu Nairobi (Alba Flores), rănită grav la sfârşitul sezonului 3.