Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ozcan deniz

Actorul Özcan Deniz a divorțat! Ce motive se află în spatele acestei decizii

27 June 2019

Duse sunt pasiunea de la început, dezmințirile, pozele fericite urcate pe conturile de social media despre cât de bine le e. 

Potrivit gecce.com, actorul turc Özcan Deniz (46 de ani) și tânăra lui soție, Feyza Aktan (27 de ani), au divorțat pe repede înainte pe 26 iunie, în doar 15 minute, la notar. Câte un minut pentru fiecare lună de căsnicie, fie-ne permis să observăm (s-au căsătorit pe 8 martie 2018, după un an de relație)!

Vestea vine după ce presa turcă tabloidă începuse să dea deja informații din ce în ce mai detaliate: Feyza Aktan, scria zilele trecute posta.com.tr, ar fi cerut nici mai mult, nici mai puțin decât 15 milioane de lire pentru cele 15 luni de căsnicie.

În culise, negocierile ar fi fost foarte dure, la mijloc fiind prins băiețelul de 1 an al cuplului, Kuzey.  Özcan voia el custodia copilului, în detrimentul lui Feyza, care – ar fi susținut avocații lui – nu și-ar fi îndeplinit datoria de mamă. În tabăra cealaltă, Feyza ar fi anunțat că a găsit mesaje ale soțului ei pentru altă femeie și îl acuza că a înșelat-o, cerând o pensie de întreținere semnificativă, pe care ar fi și primit-o până la urmă, potrivit sursei citate.

Cel mai recent serial al actorului a fost „Mireasa din Istanbul', al cărui sezon trei – ultimul – s-a terminat în Turcia pe 31 mai și pe care îl așteptăm și noi la Kanal D. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare