; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Alexandru Papadopol vrea să devină profesor

Actorul Alexandru Papadopol, viitor profesor la Teatru: „Simt că empatizez cu studenţii, că le dau încredere”

08 June 2021

Alexandru Papadopol face o schimbare în plan profesional. În curând, nu va mai fi doar actor, ci și prefesor la Facultatea de Teatru. În timpul pandemiei, a avut mai mult timp pentru a studia, iar acum se pregătește să depună lucrarea de doctorat, scrie libertatea.ro

Chiar dacă mulți artiști sau actori au fost nevoiți să se reprofileze în ultima perioadă, când pandemia a dus la anularea reprezentațiilor de teatru, Alexandru Papadopol nu a avut probleme în a-și găsi ocupație. În tot acest timp, actorul a lucrat la mai multe proiecte de succes și nu a luat în calcul să se reprofileze.

„Doamne fereşte! Aş fi luat-o ca pe un eşec per­sonal, să nu reuşesc să mă descurc şi să tre­bu­iască să mă reprofilez ca să supravieţuiesc. Nici vor­bă! Mai ales că, aşa cum spuneam, eu chiar am mun­cit. Nu numai în teatru, ci şi în film. Pe lângă seria „Banii negri' de pe HBO, care s-a filmat înainte de pandemie, dar a fost pro­mo­vat în timpul ei, am fil­mat şi un lungmetraj, „Balaurul' se numeşte.

Un scenariu bun de tot şi o regie de excepţie, în persoana lui Octav Che­laru. Filmul îşi ia deja zborul spre festivaluri şi sper să fie bine primit pe unde ajunge.', a declarat actorul pentru Formula As.

Cu toate că nu a mai urcat pe scenă așa de des, pandemia i-a oferit lui Alexandru Papadopol timp, pe care a știut să îl valorifice: a elaborat o parte din lucrarea de doctorat. Actorul se gândește, pe viitor, că ar putea deveni profesor la Facultatea de Teatru.

„În sfârşit, am avut răgazul să mă ocup de lucrarea de doctorat, care până acum a tot fost amânată. Înainte de lockdown eu aveam şi douăsprezece reprezentaţii pe lună, plus filme, aşadar nici vorbă de timp. Ei bine, în vara aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi preda lucrarea de doctorat. Mă bucur, pentru că în sistemul românesc nu poţi fi profesor la Facultatea de Teatru dacă nu ai această diplomă, iar de-oi avea poftă a preda vreodată, nu aş vrea să fiu un doc­torand pensionar.', spune Papadopol.

Alexandru Papadopol a avut până acum și câteva întâlniri cu studenții, despre care spune că au fost un succes.

„Lăsând gluma la o parte, chiar îmi place să fiu profesor. Din practica de la doctorat, din diferite activităţi şi cursuri pentru tineri, simt că empatizez cu studenţii, că le dau încredere şi mi-ar plăcea să fiu profesor practicant, adică încă să fiu un actor activ în timp ce şi predau.', a mai dezvăluit el pentru sursa precizată mai sus.

Sursa foto: Libertatea

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare