Nu este o noutate faptul că actorii români sunt foarte talentați. De acest lucru s-au convins deja mai mulți producători și regizori străini, care i-au ales să facă parte din producțiile lor. De curând, românii din „Wednesday” au fost în centrul atenției, dar ei nu sunt singurii care au ajuns pe afișul unor filme sau seriale celebre de pe Netflix.
De curând, în serialul „Wednesday”, în care joacă Jenna Ortega, Catherine Zeta Jones, Luis Guzmán și Christina Ricci, au jucat nu unul, ci chiar trei actori născuți în România.
Iată care românii care au jucat în producții marca Netflix. În plus, o actriță de la noi va juca într-o producție Paramount Plus.
Rolul din serialul Netflix este primul pentru magicianul în vârstă de 25 de ani. Victor Dorobanțu se descrie drept un fan al familiei Addams, dar și al personajului pe care l-a interpretat. Într-un interviu pentru Vanity Fair, tânărul actor a explicat că l-a urmărit pe Thing de când era mic.
„Mi-a plăcut foarte mult pentru că este o personalitate puternică într-o mână mică”, spune Victor Dorobanțu.
În ceea ce privește obținerea rolului, actorul spune că nu l-a întrebat pe cunoscutul regizor acest lucru.
„Dar îmi amintesc că am fost la casting fără nicio așteptare. Câteva zile mai târziu, cineva m-a sunat și mi-a spus că sunt unul dintre cei trei magicieni aleși. Apoi, când am ajuns la studiourile Buftea, lângă București, eram cu alți doi magicieni pe care îi admir. Mi-am spus că nu am nicio șansă, că ei sunt mult mai buni ca mine”, își amintește Victor.
Apoi, a avut loc discuția cu Tim Burton, continuă el. „Am simțit că am avut o conexiune, pentru că am pus mâna pe masă și am început să vorbim, iar mâna mea se mișca fără să știu. Îl jucam pe „Thing”, în timp ce vorbeam cu Tim Burton”, încheie el.
Cezar Grumăzescu – Wednesday
Pe lângă Victor Dorobanțu, în serialul „Wednesday” mai joacă și Cezar Grumăzescu. Acesta îi dă viață lui Vlad, antrenorul de scrimă al Academiei Nevermore.
„Văzându-mă în cadre alături de acești actori… sunt înmărmurit, într-un fel. Pentru că am și eu obiectivele mele în viața asta: să fiu angajat într-un teatru, să fac filme, dar atât de sus, nu știu, la genul acesta de proiect chiar nu am îndrăznit să gândesc. Am fost foarte emoționat, m-am gândit la părinții mei.Am sperat că sunt și ei fericiți, că am reușit chestia asta. Cred că tot proiectul a fost așa, ca o binecuvântare.”, a povesit Cezar Grumăzescu, citat de euronews.ro.
Al treilea român din distribuția „Wedsnesday” este George Burcea. Fostul soț al Andreea Bălan îl interpretează pe Lurch, valetul celebrei familii Addams.
În noiembrie, George Burcea a distribuit o secvență cu el din serialul „Wednesday”. În legenda postării de pe Instagram, actorul a scris că i se pare ireal că a ajuns să joace alături de nume mari de la Hollywood.
„Încă am proaspătă în minte imaginea unui băiețel din Puțureni care era fascinat de cinematografie și de actorii pe care îi vedea pe TVR abia după ce termina treaba la animale. Mi se pare încă ireal că tot el, după vreo 25 de ani, își urmează visul.Și joacă acum alături de Catherine Zeta-Jones, LUIS Guzman, Christina Ricci (și lista nu se termină aici), sub bagheta magică a lui Tim Burton. Credeți în voi, în vise… în Dumnezeu! Toate se așează așa cum trebuie! Mă simt binecuvântat. Pe 23 Noiembrie Wednesday va fi pe Netflix! Vizionare plăcută!”, a scris George Burcea pe Instagram.
Ana Ularu – Tribes of Europa
Ana Ularu poate fi urmărită pe Netflix în „Tribes of Europa”. Lansat în 2021, acesta a fost primul serial original al platformei de streaming în care unul dintre rolurile centrale este interpretat de o actriță din România. „Tribes of Europa” este o producție SCI-FI Netflix. O aventură palpitantă ce își imaginează cum ar arăta Europa în anul 2074, după ce o catastrofă globală a dus la dispariția vechilor națiuni.
„2074. În urma unui dezastru global misterios, războiul face ravagii între triburile care au s-au format după distrugerea Europei. Trei frați din tribul pașnic Origines, Kiano (Emilio Sakraya), Liv (Henriette Confurius) și Elja (David Ali Rashed), sunt despărțiți și siliți să își ia fiecare soarta în mâini într-o confruntare plină de acțiune pentru viitorul acestei noi Europe.”, se arată în sinopsis.
„Tribes of Europa este un serial inedit pe piață. Mi se pare că funcționează foarte bine în contextul geopolitic actual”, spune Ana Ularu. „În același timp, poate servi atât ca atenționare, cât și ca o lecție frumoasă despre colaborarea și înțelegerea interumană, mai mult decât despre diferențele dintre noi. Este un film de acțiune, e interesant.E ciudat la modul cel mai frumos și va purta spectatorul prin niște lumi absolut speciale, create de Philip Koch”, spune Ana Ularu.
Seria prezintă o lume împărțită în mai multe triburi care se luptă pentru supremație. Ana Ularu interpretează rolul Grietei, o războinică ce face parte din tribul Crow, condus de luptători nemiloși.
Despre Grieta, personajul său din serialul de la Netflix, Ana Ularu a spus, într-un interviu din 2021, că este „foarte interesant.Pentru că este greu de fixat în vreun stereotip. Cel puțin, eu am abordat-o lăsându-i foarte mult loc pentru umor, pentru momente de vulnerabilitate, dincolo de fațada de războinic devotat. Este un personaj puternic și care, în același timp, înșală așteptările.”
Anamaria Marinca – The Old Guard
O altă româncă aflată pe afișul unei producții Netflix este Anamaria Marinca. Actrița, devenită celebră după ce a jucat în „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” al lui Cristian Mungiu, face parte din distribuția „The Old Guard”/„Vechea gardă”. Filmul a fost lansat în vara lui 2020 pe platforma de streaming. Rolurile principale sunt jucate, în acest proiect, de Charlize Theron și Chiwetel Ejiofor.
Anamaria Marinca joacă rolul cercetătoarei Meta Kozak, mâna dreaptă a lui Merrick (Harry Melling), un geniu malefic.
După un scenariu scris de creatorul de reviste de benzi desenate distins cu premiul Eisner, Greg Rucka, și adaptat după apreciata serie de romane grafice care îi aparține, „Vechea Gardă” răstoarnă ideea că a fi nemuritor este un lucru de dorit. În schimb, filmul se concentrează asupra faptului că a trăi pentru totdeauna este, de fapt, o tragedie.
Despre film se poate spune că este și o poveste cu supereroi, care plasează misiunea de a salva omenirea în mâinile a două luptătoare.
Daniel Nuță – „Ascensiunea imperiilor: Otomanii, sezonul 2”
„Ascensiunea imperiilor: Otomanii”, în original „Rise of Empires: Ottomans”, o docu-dramă despre sultanul turc Mohamed al II-lea, revine cu noi episoade pe Netflix. Rise of Empires: Ottoman: Sezonul 2 – Mahomed vs Vlad, care va avea premiera pe Netflix pe 29 decembrie, are în distribuție și doi actori români.
Primul dintre ei este Daniel Nuță, pe care îl știți din serialul „Adela”, de la Antena 1.
Nuță, care va fi Vlad Țepeș în serial, a publicat pe contul personal de Instagram primele imagini din „Ascensiunea imperiilor: Otomanii”, sezonul 2. Actorul român a lăsat să se înțeleagă că așteaptă cu nerăbdare ziua de 29 decembrie, când e programată premiera.
„Rise of Empires: Ottomans Sezonul 2. Primul teaser s-a lansat‼️ 29 decembrie este ziua”, a scris Daniel Nuță, pe contul personal de Instagram.
Radu Micu – „Ascensiunea imperiilor: Otomanii, sezonul 2”
Al doilea actor român din „Ascensiunea imperiilor: Otomanii”, sezonul 2, este Radu Micu. În mediul online, acesta le-a arătat prietenilor și fanilor imagini din noul său proiect. Micu a menționat faptul că și-a făcut „prieteni pe viață” la filmările pentru această mini-serie.
„Acum un an eram în Turcia împreună cu Daniel Nuţă din cauza lui Domnica Circiumaru. Acum dacă tot eram acolo, am repetat, am filmat. Ne-am făcut prieteni pe viață. În decembrie ne vom reprezenta neamul în apriga luptă cu Mehmed!”, a scris Radu Micu, într-o postare pe Facebook.
Cunoscută publicului din România din producții precum „Umbre” și „RUXX”, iar mai nou din „Clanul” de la Pro TV, Mădălina Craiu îi cucerește și pe turci. Mai precis, actrița în vârstă de 32 de ani a filmat toamna aceasta în Istanbul, pentru un serial turcesc, „The Turkish Detective”, producție ce va fi difuzată în 2023 pe Paramount Plus.
„Am avut parte de o echipă plină de oameni super generoși și de un cast cu care mă mândresc că am avut ocazia să joc. Proiectul la care am lucrat se numește The Turkish Detective, va fi disponibil pe Paramount Plus anul viitor și eu am ajuns acolo datorita lui Lynsey (regizoarea) cu care am lucrat acum 4 ani și care mi-a promis atunci că o să găsească un mod în care să mai lucrăm împreună. Atâția ani mai târziu, s-a ținut de promisiune, ceea ce e unul dintre cele mai frumoase gesturi pe care le-a făcut cineva față de mine”, a scris Mădălina Craiu într-o postare pe contul său de Instagram, unde a publicat și câteva poze din Istanbul.