; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Revelion 2021 AntenaPlay

Abonaţii AntenaPlay, Revelion la alegere pe platforma online

30 December 2020

În noaptea dintre ani, AntenaPlay îşi invită abonaţii la petrecerea care li se potriveşte. Platforma va transmite live, în seara de 31 decembrie, Revelion ZU cu Buzdu, Morar şi Emma şi Revelionul Starurilor 2021 prezentat de Dan Negru. 

La Revelionul Starurilor 2021, Dan Negru #deMascăDistracția în cadrul celui mai lung program de Revelion din istoria televiziunii din România. Vedete iubite de marele public, măști spectaculoase în spatele cărora se ascund celebrități din diverse domenii, muzică pentru toate gusturile și multă voie bună sunt ingredientele unui spectacol strălucitor, la cel de-al 21-lea Revelion prezentat consecutiv de Dan Negru, la Antena 1. Dorian Popa, Connect-R, Ana Baniciu, Raluka, Nea Marin, Dan Bittman, Vlăduţa Lupău, Nicolai Tand, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Adriana Trandafir, Mihai Trăistariu si Giani Kiriţă sunt doar o parte dintre vedetele care vor urca pe scena Revelionului lui Negru, fie pentru a ghici cine se ascunde în spatele măștilor, fie pentru momente artistice pe gustul celor aflați în fața micilor ecrane, în noaptea dintre ani.

La final de 2020, Buzdu, Morar şi Emma îi invită pe români la Revelion ZU, cel mai tare party cu #MuzicaAia. Aceştia vor fi în direct pe AntenaPlay, pe canalul live ZU TV, în noaptea dintre ani. Festivităţile vor începe pe 31 decembrie, după ora 21:00 şi se vor încheia în anul următor.

Platforma AntenaPlay, disponibilă pe toate dispozitivele, smartphone, smart TV, PC, tabletă sau laptop, îşi invită astfel utilizatorii să se aboneze la cel mai tare spectacol şi să aleagă Revelionul care li se potriveşte.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare