Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Carmenstanescu2

A murit actriţa Carmen Stănescu

12 April 2018

Actriţa Carmen Stănescu a murit la vârsta de 92 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, potrivit mediafax.ro.

 

Trupul neînsuflețit al acesteia va fi depus sâmbătă, între orele 10.00 şi 13.00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti, potrivit unui comunicat al Teatrului Național.

Actriţa Carmen Stănescu s-a născut în Bucureşti, pe 29 iulie 1925. A urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu.

Carmen Stănescu a debutat în anul 1945, cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa “Frații Karamazov”. De-a lungul carierei sale, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național și a altor teatre din București.

Actriţa s-a lansat în film cu rolul din “Doi vecini”, după Tudor Arghezi, în regia lui Geo Saizescu, în 1958. Artista a făcut carieră şi în televiziune, alături de Mişu Fotino, care i-a fost partener în multe emisiuni de divertisment. În 2003 a lansat cartea autobiografică „Destăinuiri”.

Carmen Stănescu a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (1967), „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Societar de onoare al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din anul 2001, în 2000 actrița a fost decorată cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare