Homepage  / Vedete / Vedete străine

„A fost o neînțelegere”, crede Kate Middleton despre incidentul cu Meghan Markle. Ducesele nu și-au mai vorbit de un an

„A fost o neînțelegere”, crede Kate Middleton despre incidentul cu Meghan Markle. Ducesele nu și-au mai vorbit de un an

de Redactia Tvmania

Momentul pomenit de Meghan Markle în interviul pentru Oprah, despre cum a făcut-o să plângă cumnata ei, a pus-o pe Kate Middleton într-o poziție delicată. Mai ales că soția Prințului William consideră că toată tevatura „a fost o neînțelegere”, plus că Meghan nu ar fi dat toate detaliile.

 

Ducesa de Cambrige a fost „șocată”, scrie revista Us Weekly, că Meghan Markle a intrat, în inteviul acordat lui Oprah, în atâtea detalii legate de un incident irelevant, din punctul ei de vedere. În plus, Kate și-ar „aminti altfel povestea”. Soția lui William – și viitoarea regină – consideră că totul a fost „o neînțelegere”, că toată lumea discuta atunci – chiar înainte de nunta lui Meghan cu Harry, din mai 2018 – de rochițele domnișoarelor de onoare și că „n-ar fi trebuit să fie așa un subiect sensibil”, a explicat o sursă pentru revista pomenită.

Iată ce i-a declarat Meghan lui Oprah referitor la incidentul respectiv: „Cu câteva zile înainte de nuntă, Kate era supărată din cauza rochiilor domnișoarelor de onoare (n.r. Charlotte, fetița lui Kate și William, se număra printre ele) și m-a făcut să plâng. Chiar mi-a rănit sentimentele. Era o săptămână grea și Kate era supărată dintr-un motiv, dar și-a dat seama și mi-a cerut scuze. Și mi-a trimis flori cu un mesaj de scuze”, a povestit în interviu Meghan Markle, precizând apoi: „Kate este o persoană bună. Dacă mă iubești pe mine, nu trebuie să o urăști pe ea. Iar dacă o iubești pe ea, nu trebuie să mă urăști pe mine”.

Declarația ducesei de Sussex, stabilită acum în SUA cu Prințul Harry, a nemulțumit-o pe Kate: „Nu i-a plăcut că i-a fost pomenit numele, în condițiile în care alți membri ai familiei nu au fost pomeniți deloc. Nu i-au plăcut nici implicațiile declarațiilor, cum că ea și alți membri ai familiei ar fi cumva geloși pe succesul lui Meghan, ceea ce nu e deloc cazul”, a detaliat aceeași sursă.

Afectate de cearta dintre frați

Oricum, ducesele nu și-au mai vorbit direct de mai mult de un an: „Nu au fost niciodată apropiate, dar motivul pentru care nu vorbesc este ruptura dintre Prințul William și Prințul Harry. Soții lor au vorbit rar unul cu celălalt în ultimul an, plus că nici una dintre convorbiri nu a fost prea prietenoasă. Iar animozitatea dintre frați a afectat și relația dintre Meghan și Kate, făcând dificilă o prietenie între ele”, scrie Us Weekly.

Joi, la patru zile după izbucnirea scandalului, aflați în timpul unui angajament oficial, Kate și William au părut afectați de cele întâmplate, iar Prințul chiar a răspuns întrebării strigate de un reporter că „Nu suntem deloc o familie rasistă”, precizând de asemenea că „Nu am vorbit cu fratele meu încă, dar o voi face”.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton