Modifica setarile cookie
Homepage  / Prime Video

A apărut trailerul noului serial „Call My Agent”, varianta britanică a celebrului serial „Zece la sută”

de Andreea Hentea,

Excepționalul serial franțuzesc „Zece la sută”, difuzat de Netflix, are acum o variantă britanică, intitulată „Call My Agent”. Până la lansarea stabilită, deocamdată, doar pentru anumite piețe de distribuție, putem urmări trailerul noii producții, proaspăt lansat, scrie deadline.com. 

Lansat în 2015, serialul franțuzesc „Zece la sută” / „Dix pour cent” (cu titlul internațional „Call My Agent!”), creat de Fanny Herrero, avea în centru o companie pariziană de impresariat, ASK, ai cărei angajați se luptau să facă față unei crize majore. Interpretați cu șarm nebun de Camille Cottin, Thibault de Montalembert, Grégory Montel, Liliane Rovère, Fanny Sidney, Nicolas Maury, Stéfi Celma și Laure Calamy, ei au cucerit lumea, iar serialul a fost nominalizat la BAFTA anul acesta și premiat cu Emmy International anul trecut. 

Străduindu-se să depășească problemele financiare ale agenției, dar mai ales să împiedice o criză de imagine a acesteia, membrii agenției ASK făceau (de-a lungul celor patru sezoane) un slalom continuu printre clienții lor, câteva dintre cele mai mari vedete ale ecranului francez și internațional, precum Isabelle Huppert, Monica Bellucci, Juliette Binoche, Isabelle Adjani, Nathalie Baye, Charlotte Gainsbourg, Cécile de France, Jean Reno, Jean Dujardin, Gérard Lanvin, Sigourney Weaver, pe care trebuiau să le trateze cu tot tactul și diplomația de care erau capabili. 

Ce ne promite remake-ul britanic

Trailerul variantei britanice a serialului, care se va numi „Call My Agent (UK)”, proaspăt lansat în Statele Unite și în Marea Britanie, pare o adaptare destul de fidelă și amuzantă a poveștii franțuzești care s-a bucurat de enorm succes.

Platforma Amazon, care deține drepturile de difuzare în Regatul Unit, și-a stabilit data de lansare. Din 28 aprilie, toate cele opt episoade ale primului sezon vor fi disponibile pe platforma Amazon din Regatul Unit, Irlanda și de pe alte piețe selectate. 

În Statele Unite, primele două episoade vor fi difuzate de Sundance Now și AMC+, din 29 aprilie, restul sezonului urmând să se împrospăteze săptămânal cu câte un episod. Deocamdată nu se știe dacă vom putea urmări „Call My Agent (UK)” și în România, pe platforma Amazon. 

Produsă de Bron Studios și de Headline Pictures, versiunea britanică va avea în centru mica agenție de talente Nightingale Hart, din Londra, ai cărui angajați se luptă să se adapteze într-o industrie aflată în continuă schimbare. După ce un eveniment major lovește compania, viața personală și profesională a impresarilor și asistenților este aruncată în haos. 

În acest timp, clienții lor celebri au nevoie constantă de ajutor, așteptând ca impresarii să-i ajute să-și rezolve problemele conjugale, sindromul de burn-out, tracul dinaintea premierelor sau simpla nevoie de a-i plânge cuiva pe umăr. Pe măsură ce se confruntă cu solicitările neîncetate ale locului lor de muncă, impresarii se trezesc, ei înșiși, prinși în vârtejul mai multor drame decât ar fi putut anticipa.

Printre protagoniștii pe care îi vom vedea de-a lungul celor opt episoade, animând viața agenției, se află: Helena Bonham Carter, Dominic West, Olivia Williams, Phoebe Dynevor, Emma Corrin, Himesh Patel, Kelly Macdonald, David Oyelowo, Jessica Oyelowo, Clemence Poesy și David Harewood. De asemenea, între vedetele care se vor perinda prin agenție se numără Jim Broadbent, Jack Davenport, Edward Bluemel, Chelsey Crisp, Tim McInnerny și Natasha Little. 

Până la premiera care ne va demonstra dacă versiunea britanică va prinde la public la fel ca aceea originală, urmăriți trailerul aici:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te