Primul trailer al filmului „Asteroid City”, cea mai nouă producție marca Wes Anderson, arată extrem de promițător. Creativul regizor nu se dezice și ne oferă și de această dată non-conformism, umor și spectacol, într-o distribuție abundând de vedete, de la Tom Hanks, Margot Robbie și Scarlett Johansson la proaspăt nominalizata la Oscar Hong Chau. Filmul va avea premiera internațională pe 16 iunie.
Povestea din „Asteroid City” este plasată într-un oraș fictiv din deșertul american, în jurul anului 1955. Acolo se desfășoară convenția Junior Stargazer/Space Cadet, organizată pentru a reuni studenți și părinți din toată țara pentru burse și competiții academice. Minuțioasa desfășurare a acesteia este însă perturbată în mod spectaculos de evenimente capabile să schimbe fața întregii lumi.
Ca în toate filmele lui Wes Anderson, decorurile uluiesc, dialogurile fascinează, iar distribuția strălucește. Originalul cineast alătură, și de această dată, pe generic, multe dintre marile vedete ale Hollywoodului. Alături de Tom Hanks, Margot Robbie, Scarlett Johansson, Tilda Swinton, Willem Dafoe, Bryan Cranston, Adrien Brody, Edward Norton, Steve Carell, Jeff Goldblum, Matt Dillon, Liev Schreiber, Rita Wilson, Rupert Friend, Hope Davis și Jeffrey Wright, le vom vedea pe tinerele Maya Hawke și Sophia Lillis, dar și pe proaspăt nominalizata la Oscar Hong Chau, care a jucat împreună cu Brendan Fraser în aclamatul film „The Whale”.
Un platou prietenos
Motivul pentru care în acest nou film nu ne întâlnim, din păcate, și cu Bill Murray, unul dintre actorii fetiș ai regizorului, este acela că actorul în vârstă de 72 de ani s-a îmbolnăvit de COVID-19 cu puțin timp înainte de începerea filmărilor și a trebuit să se retragă din proiect, fiind înlocuit de Steve Carell. „Asteroid City” devine, astfel, primul film în care celebrul regizor și cunoscutul actor nu lucrează împreună, de la „Bottle Rocket” (1996) încoace, debutul în regie al lui Wes Anderson.
Filmul este prima colaborare dintre Wes Anderson și Tom Hanks. Acesta din urmă se întâlnește, în schimb, pentru a treia oară pe platouri cu Bryan Cranston. Cei doi mari actori au mai jucat împreună în comedia muzicală „Rock’n’roll” (1996), regizată de Tom Hanks, și în „Salvați soldatul Ryan” (1998), capodopera lui Steven Spielberg. De altfel, Bryan Cranston reia aici și colaborarea cu Scarlett Johansson, Edward Norton, Tilda Swinton, Jeff Goldblum și Liev Schreiber, care au fost toți voci ale personajelor din neuitatul film al lui Wes Anderson „Insula câinilor” (2018).
Inițial, filmările urmau să aibă loc la Roma, dar în cele din urmă s-au desfășurat în orașul Chinchón, aflat la 50 de kilometri de Madrid. „Asteroid City” este al șaselea film al lui Wes Anderson a cărui coloană sonoră este semnată de renumitul compozitor Alexandre Desplat (recompensat recent cu premiul BAFTA pentru coloana sonoră a filmului „Pinocchio, de Guillermo del Toro” și laureat cu două Oscaruri și numeroase alte nominalizări de-a lungul anilor).
Wes Anderson – o filmografie magică
Regizorul Wes Anderson (care a scris și scenariul filmului „Asteroid City”, împreună cu Roman Coppola), nominalizat până acum la șapte premii Oscar, este unul dintre cei mai imaginativi, ludici și îndrăzneți cineaști ai lumii, semnând, de-a lungul timpului, filme excepționale, precum „Familia Tenenbaum” / „The Royal Tenenbaums” (2001), „Steve Zissou: Cel mai tare de pe mare” / „The Life Aquatic with Steve Zissou” (2004), „Un tren numit Darjeeling” / „The Darjeeling Limited” (2007), „Insula câinilor” / „Isle of Dogs” (2018) sau „The French Dispatch” (2021).
Regizorul a încheiat relativ recent filmările la „Asteroid City”, care va avea premiera internațională pe 16 iunie. Încă nu știm dacă vom avea prilejul să-l vedem și în România, dar deocamdată putem urmări trailerul aici.