Homepage  / Cinema

A apărut trailerul mult-discutatului film „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. Când e premiera

A apărut trailerul mult-discutatului film „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. Când e premiera

de Andreea Hentea,

Recent a apărut primul trailer al filmului „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, versiunea live-action a animației omonime a lui Walt Disney din 1937. Când vom vedea filmul cu Rachel Zegler și Gal Gadot.

Precedat de nenumărate controverse și declarații nu prea inspirate, filmul „Snow White and the Seven Dwarfs”, cu Rachel Zegler în rolul inocentei Albă ca Zăpada și Gal Gadot în rolul diabolicei ei mame vitrege, ne dezvăluie acum primele imagini, scrie variety.com.

Actrițele Rachel Zelger și Gal Gadot au fost prezente, deja, la recentul evenimentul Disney D23 (organizat între 9 și 11 august) și au stat de vorbă cu fanii. „A fost onoarea vieții mele”, a spus Rachel Zegler despre rolul titular din Albă ca Zăpada, pe care îl joacă. „Cred că așa ar fi pentru orice fetiță dacă ar putea îmbrăca o rochie de prințesă Disney și s-ar putea simți prințesă pentru o zi, cu atât mai mult pentru șase luni, ca mine. A fost cea mai uluitoare experiență și abia aștept să o împărtășesc cu voi toți”, a spus actrița de origine americano-columbiană a cărei distribuire în rolul celebrei eroine create de Frații Grimm a provocat atâtea discuții.

„A fost foarte amuzant să ajung să fac ceva complet diferit de orice am făcut până acum”, a spus și Gal Gadot, care o joacă pe maștera dornică să o omoare pe Albă ca Zăpada. „Este delicioasă, este rea, este magică. A trebuit să apăsăm pe toate aceste note diferite. A fost incredibil”, a spus frumoasa actriță despre personajul ei.

O experiență foarte lăudată

Studiourile Disney dezvăluiseră anterior o primă imagine din filmul care o înfățișa pe Rachel Zegler în postură de Albă ca Zăpada, cu tunsoarea ei bob, înconjurată de grupul de șapte pitici care îi poartă de grijă.

Regizat de Marc Webb („Uimitorul Om-Păianjen” / „The Amazing Spider-Man”), noul „Snow White and the Seven Dwarfs” prezintă o reimaginare a filmului de animație original din 1937, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” (disponibil la Disney+), nominalizat la Oscar în 1938 pentru coloana sonoră. Animația originală o are în centru pe tânăra prințesă Albă ca Zăpada, care fuge din castelul tatălui său după ce mama ei vitregă, regina diabolică pe care tatăl său a luat-o de soție, devine atât de geloasă pe frumusețea ei, încât îi ordonă unui vânător să o omoare. Vânătorul nu se îndură să-și ducă fapta la bun sfârșit, iar Albă ca Zăpada se adăpostește într-o căsuță din pădure ai cărei stăpâni sunt șapte pitici. Urmărită în continuare de regina malefică, Albă ca Zăpada mănâncă mărul otrăvit pe care aceasta i-l oferă deghizată în bătrână, cade răpusă, iar apoi este trezită de sărutul unui prinț care se îndrăgostește de ea când o vede în racla de sticlă în care o așezaseră piticii îndurerați.

În noul film, Ansu Kabia joacă rolul Vânătorului, iar Andrew Burnap joacă noul rol al lui Jonathan. Noul film va conține, pe lângă celebrele cântece din filmul original, piese compuse special pentru noua versiune de duo-ul de compozitori Benj Pasek și Justin Paul.

Acum un an, la evenimentul similar organizat de Disney, Rachel Zegler și Gal Gadot vorbiseră cu variety.com despre diferențele dintre cele două adaptări. Întrebate despre „viziunea modernă” a acestui remake după „Albă ca Zăpada”, cele două actrițe menționaseră că Albă ca Zăpada interpretată de Rachel Zegler nu va fi salvată de prinț. „Albă ca Zăpada nu visează la dragostea adevărată. Ea visează să devină liderul care știe că poate fi, liderul care ar putea deveni dacă ar fi neînfricată, corectă, curajoasă și autentică, așa cum i-a spus răposatul ei tată”, a declarat atunci Rachel Zegler, adăugând că noua poveste este una „cu adevărat incredibilă, în care tinerii de pretutindeni se pot recunoaște”.

„Am beneficiat de lucrul cu o echipă absolut uimitoare și de aici a rezultat cel mai bun lucru posibil”, a spus Gal Gadot despre experiența sa la filmări. „Mă simt foarte norocoasă că am ajuns să joc ceva extrem de diferit de ceea ce știam și de ce eram obișnuită să fac, așa că m-am bucurat foarte mult de fiecare secundă”, a mai spus actrița.

Filmul urma să fie lansat inițial pe 22 martie 2024, dar între timp, din cauza grevei SAG-AFTRA, lansarea a fost reprogramată (inclusiv cea din România) pentru 21 martie 2025.

Până la premieră, urmăriți aici trailerul filmului:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton