Homepage  / Trailer

A apărut trailerul filmului „Killers of the Flower Moon”, al lui Martin Scorsese

A apărut trailerul filmului „Killers of the Flower Moon”, al lui Martin Scorsese

de Andreea Hentea,

Studiourile Paramount și Apple au lansat noul trailer al așteptatului film al lui Martin Scorsese, „Killers of the Flower Moon”. Povestea, care îi are pe Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și pe apreciata Lily Gladstone în rolurile principale, este considerată, deja, unul dintre cele mai puternice filme ale anului, scrie variety.com.

Primul lungmetraj al lui Martin Scorsese de la „Irlandezul: Asasinul mafiei” (2019) încoace, „Killers of the Flower Moon” va fi lansat în cinematografe pe 20 octombrie și va fi difuzat ulterior pe platforma Apple TV+.

Leonardo DiCaprio și Robert De Niro in KILLERS OF THE FLOWER MOON, 2023

Killers of the Flower Moon” se bazează pe cartea omonimă a lui David Grann, care investighează zeci de asasinate ale membrilor tribului Osage din Oklahoma, petrecute în realitate în anii ’20 ai secolului trecut.

Atât filmul lui Martin Scorsese, cât și cartea lui David Grann urmăresc dragostea dintre personajele Ernest Burkhart (jucat de Leonardo DiCaprio) și Mollie Kyle (Lily Gladstone), dar și bogăția imensă a respectivilor nativi americani.

Image: 778905381, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Acțiunea filmului este plasată la începutul secolului XX, când, în urma descoperirii unor zăcăminte de petrol pe pământurile lor, nativii din tribul Osage au devenit, peste noapte, unii dintre cei mai bogați oameni din lume. Această bogăție imensă i-a atras însă imediat pe intrușii albi, care au manipulat, extorcat și au furat cât au putut de mulți bani de la cei din tribul Osage înainte de a-i asasina. Inspirat de fapte reale, „Killers of the Flower Moon” este o saga de proporții impresionante, în care dragostea adevărată se intersectează cu o trădare înspăimântătoare”.

Alături de Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și de Lily Gladstone, în film mai joacă Jesse Plemons, John Lithgow, Brendan Fraser, Tantoo Cardinal, Cara Jade Myers, JaNae Collins, Jillian Dion, William Belleau, Louis Cancelmi, Tatanka Means, Michael Abbot Jr., Pat Healy, Scott Shepard, Jason Isbell și Sturgill Simpson.

Filmul lui Martin Scorsese a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Cannes, în luna mai. Criticul de film Peter Debruge, de la Variety, l-a numit, în cronica sa, „o poveste lucidă, despre crime adevărate”, iar Clayton Davis, editor senior al publicației, Clayton Davis, a adăugat că „Filmul pare un candidat instantaneu la premiile Oscar, în special datorită portretului fără compromisuri realizat de Lily Gladstone”.

Până la premiera internațională din 20 octombrie (inclusiv în cinematografele din România), urmăriți aici trailerul filmului.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton