Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

7 filme așteptate în cinematografe în ultima parte din 2022

de Andra Stana,

Am trecut deja de jumătatea anului 2022, dar mai sunt încă multe filme pe care cinefilii așteaptă să fie lansate. Iată care sunt 7 dintre acestea.

10 filme pe care veți dori să le vedeți de acum până la sfârșitul anului 2022

Bullet Train / Trenul asasinilor – premiera în România: 5 august 2022

David Leitch, care tocmai a terminat „Deadpool 2” și a co-creat una dintre cele mai mari francize de acțiune din ultimii douăzeci de ani, se îndreaptă acum cu fermitate spre teritoriul regizorilor de primă mână, scriu cei de la entertainment.ie.

În „Bullet Train”, cel care a fost coordonator de cascadorii îi regizează acum pe Brad Pitt, Aaron Taylor-Johnson, Hiroyuki Sanada, Michael Shannon și Sandra Bullock.

Cinci asasini se îmbarcă în același tren ultra-rapid care călătorește între Tokyo și Morioka, având pe traseu doar câteva opriri. Fiecare dintre cei cinci își dau seama curând că misiunea sa are ceva în comun cu ale celorlalți.

See How They Run – premiera în România pe 30 septembrie 2022

În primul său rol de comedie, Saoirse Ronan joacă rolul unui ofițer de poliție prea entuziast. În film apare și Sam Rockwell, un inspector mereu dezordonat și dezinteresat. Cei doi investighează o crimă în West End, Londra. Potrivit sursei citate, filmul are elemente comune cu „Knives Out” și „Clue”.

Don’t Worry Darling / Nu-ți face griji, dragă – premiera în România pe 23 septembrie 2022

Alice (Florence Pugh) și Jack (Harry Styles) locuiesc în comunitatea Victory, orașul companiei experimentale care găzduiește bărbații care lucrează pentru proiectul ultrasecret Victory și familiile lor, scrie cinemagia.ro. Optimismul societal din anii 1950 susținut de CEO-ul lor, Frank (Chris Pine) – vizionar corporativ și trainer motivational – ancorează fiecare aspect al vieții de zi cu zi în utopia strânsă a deșertului.

În timp ce soții își petrec fiecare zi în sediul Victory Project, lucrând la „dezvoltarea materialelor progresive”, soțiile lor – inclusiv partenerul elegant al lui Frank, Shelley (Gemma Chan) – își pot petrece timpul bucurându-se de frumusețea, luxul și desfrânarea comunității lor. Viața este perfectă, nevoile fiecărui rezident fiind îndeplinite de companie. Tot ceea ce cer în schimb sunt discrețiă și loialitatea față de cauza Victory.

Dar când încep să apară crăpături în viața lor idilică, expunând detalii sinistre care pândesc de sub fațada atractivă, Alice nu se poate abține să se întrebe exact ce fac ei în Victory și de ce. Cât de mult este dispusă să piardă Alice pentru a dezvălui ceea ce se întâmplă cu adevărat în acest paradis?

Smile / Zâmbește – premiera în România pe 30 septembrie 2022

După ce este martora unui incident bizar, traumatic, care implică un pacient de-ai ei, dr. Rose Cotter (personaj interpretat de Rosie Bacon) devine ea însăși centrul unor evenimente inexplicabile. Rose trebuie să-și confrunte trecutul, oricat de întunecat, pentru a supraviețui în înfricoșătorul prezent. În film mai joacă și Kal Penn, Kyle Gallner, Judy Reyes și Caitlin Stasey. Regia este semnată de Parker Finn.

Halloween Ends – premiera în România pe 14 octombrie 2022

Saga lui Michael Myers și a lui Laurie Strode ajunge la un punct culminant înfiorător în acest ultim episod al francizei. Filmul îi are în distribuție pe Jamie Lee Curtis, Will Patton, Kyle Richards și Andi Matichak, conform imdb.com.

Black Panther: Wakanda Forever – premiera în România pe 11 noiembrie 2022

Un sequel care continuă să exploreze lumea din Wakanda și toate personajele introduse în filmul din 2018.

Odată cu dispariția tragică a lui Chadwick Boseman, „Black Panther: Wakanda Forever’ părea că este puțin probabil să mai vadă lumina zilei, având în vedere că Disney a fost categoric că rolul lui T’Challa nu va fi redistribuit. Cu toate acestea, Ryan Coogler nu a greșit până acum în cariera sa, așa că de ce să ne îndoim de el acum?

Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea apei – premiera în România pe 16 decembrie 2022

La câțiva ani după lupta cu pământenii, extratereștrii de pe Pandora își continuă liniștiți viețile. Sinopsisul filmului ne arată că Jake Sully trăiește fericit în noul lui corp alături de iubita lui. Fericirea celor de pe Pandora este însă pe cale sa fie distrusă de o nouă amenințare. North este liderul unui clan de extratereștrii necunoscuți care își spun „venusieni”. EI încep să provoace pagube pe Pandora, iar Jake își dă seama că trebuie să ia măsuri împotriva fiarelor spațiale. Pe locuitorii de pe Pandora îi așteaptă o bătălie epică în care Jake va trebui să riște totul, chiar și propria viață.

În distribuție, Kate Winslet, Zoe Saldana, Sam Worthington, Sigourney Weaver, Michelle Yeoh. Regia este semnată de James Cameron, după un scenariu de James Cameron, Josh Friedman și Shane Salerno.

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te