Ediția 2022 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (abreviat TIFF, aşa cum este “alintat” de către fani) de la Cluj-Napoca, a 21-a la număr, începe săptămâna aceasta, vineri 17 iunie, şi va ține până duminică, 26 iunie, timp de 10 zile, aşa cum este “obiceiul”.
Am ales pentru cititori 5 filme pentru care merită să te faci luntre şi punte ca să ajungi anul ăsta la Cluj-Napoca.
A devenit de multă vreme o tradiție, încă de prin îndepărtații acum ani 2000, ca în prag de vară să aibă loc la Cluj-Napoca – burg transilvan masiv şi impunător, cu arhitectură occidentală, “crăiască”, socotit de mulți “capitala” neoficială a Ardealului – un festival internațional de film de nivel european, o premieră şi un “şoc” pentru noi la momentul primei ediții din 2002: Transilvania International Film Festival, pe scurt TIFF.
După “echilibristica” făcută în precedenții doi ani de către regizorul Tudor Giurgiu (director al festivalului) şi criticul de film Mihai Chirilov (director artistic şi selecționer), principalii responsabili ai manifestării, pentru ca, în ciuda rigorilor pandemiei, festivalul totuşi să se desfăşoare, iată că de anul acesta TIFF-ul se întoarce la momentul din an pe care l-a consacrat: sfârşit de primăvară şi început de vară, când e-atât de frumoasă vremea şi nu e încă nici prea cald, deşi zăpuşeala stă la rând să-şi intre-n drepturi.
Astfel, a 21-a ediție a festivalului se va desfăşura la Cluj-Napoca între 17 iunie şi 26 iunie, timp de 10 zile, aşa cum este tradițional.
Gala de deschidere va avea loc vineri, 17 iunie, de la ora 20.45, în Piața Unirii din centrul clujean (spectatorii vor sta afară, în aerul răcoros al serii, sub “privirile” înțelegătoare ale statuii marelui rege maghiar Matei Corvin, din neam de Huniazi), iar filmul ales de Mihai Chirilov pentru această ocazie este “Call Jane” / “Rețeaua Jane” (SUA, 2022), regia Phyllis Nagy, cu: Elizabeth Banks, Sigourney Weaver, Chris Messina, Kate Mara.
Filmul tratează spinoasa problemă a “dreptului la alegere” (în privința avortului): probleme medicale, sistem medical corupt şi ineficient, o organizație clandestină formată din femei, “The Janes”, tot tacâmul pentru un film de succes şi pentru o seară memorabilă în deschiderea TIFF-ului.
Se ştie că în aceste zile nu numai cinefilii clujeni, ci în primul rând cei de pe tot cuprinsul țării (bucureşteni, mai ales, dar nu exclusiv) stau cu ochii pe filme, iar mulți îşi fac “bocceluța” şi iau drumul Clujului, pentru a trăi pe viu maratonul cinematografic.
Din noianul de filme cu care suntem asaltați de la Cluj-Napoca, un veritabil “puhoi” cinematografic, am ales cinci pelicule pentru care merită să străbați drumul atât de lung şi să faci tot posibilul pentru ca să le vezi.
Sunt clasice inconturnabile, mai vechi şi mai noi, precum “Nosferatu” sau greu de privitul “Ireversibil”, dar şi un documentar despre principalul oponent al lui Putin, dizidentul Alexei Navalnîi.
Sunt şi titluri noi, filme de ultimă oră care “ridică sprânceana” şi atrag atenția când le auzi pomenite (“instant clasice”, cum li se zice), dar am privilegiat filmele mai vechi, care țin de cultura cinematografică şi fără de care aceste pelicule mai recente ar fi fost imposibile.
Filme noi sunt pe tot mapamondul, dar e important de ştiut că întotdeauna ele se trag din capodopere mai vechi, rar este ceva cu adevărat “revoluționar”.
Începem cu acest film nu numai pentru că este difuzat chiar în prima zi a festivalului, când lumea ajunsă acolo nu s-a dezmeticit încă prea bine (dar mai are încă o proiecție, în cursul zilei de luni), ci şi pentru că este cel mai important film prezentat la această ediție a festivalului.
Cineastul polonez Krzysztof Kieslowski este, probabil, unul dintre primii 10 regizori care au activat vreodată în domeniul artei cinematografului, iar acest film TV de lungmetraj terminat în 1988 – alături de “Scurt film despre dragoste”, din acelaşi 1988 – a constituit “scheletul”, punctul de plecare al serialului său capodoperă “Decalog” (fiecare dintre episoade este dedicat uneia dintre poruncile biblice, aduse în prezent, în contemporaneitatea varşoviană, de fapt într-o actualitate universală), prezentat la televiziunea poloneză în anul 1989, ultimul, de altfel, al comunismului estic.
“Scurt film despre crimă” a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes din acel 1988, unde a provocat un veritabil şoc, iar din acel moment istoria cinematografului universal nu a mai arătat la fel.
Acest film, în care se intersectează destinele unui student la drept, al unui tânăr abulic şi confuz asupra rostului propriei existențe şi al unui banal şofer de taxi (scenariul îi aparține lui Krzysztof Piesiewicz, colaboratorul constant al lui Kieslowski), este unul dintre filmele care îți pot schimba viața, mai exact felul în care o priveşti, pe a ta, dar şi pe a altora, pentru că este vorba despre crimă (şi despre pedepsirea acesteia, prin justiție), adică despre o situație umană fundamentală.
Capodopera lui Kieslowski nu este, însă, decât punctul de plecare al unei întregi secțiuni a TIFF-ului dedicate marelui regizor (polonez, dar, de fapt, universal), intitulată “ Close-up Krzysztof Kieslowski” şi pregătită cu migală de către Mihai Chirilov, secțiune care în întregime nu trebuie ratată.
Este o retrospectivă cvasi-integrală şi care mai conține următoarele pelicule: “Cicatricea” (1976), “Amatorul” (1979), “Talking Heads” / “Capete vorbitoare” (1980, plus documentarul-omagiu polonez “Talking Heads 2021”), “Fără sfârşit” (1984), “Noroc chior” (1987), “Un scurt film despre iubire” (1988), “Viața dublă a Veronicăi” (1991) şi trilogia “Trei culori” (1993-4), ultima, din păcate, operă/capodoperă a marelui regizor, decedat fulgerător în primăvara lui 1996, la vârsta de doar 54 de ani.
Şi la acest film este important nu numai el în sine, ci şi întreaga secțiune căreia îi aparține. Este vorba despre secțiunea “3×3”, una dintre cele mai “cu tradiție” ale festivalului, prezentă încă de la prima ediție a manifestării, care prezintă câte trei filme a trei regizori reputați.
De data aceasta, i-a venit rândul francezului Gaspar Noé, unul dintre cei mai de succes cineaşti ai ultimelor decenii, regizor remarcat pentru caracterul întotdeauna şocant şi provocator al filmelor sale, realizate însă mereu cu rafinament şi subtilitate stilistică.
Filmul care deschide secțiunea este şocantul “Irréversible”, din 2002, de multă vreme un clasic (de fapt, este filmul cu care Noé s-a afirmat, bulversând publicul festivalului cannez, unde a avut loc premiera), numai că, de data aceasta, capodopera lui Noé este prezentată într-o versiune despre care nu ştiam, arătată prima oară la Festivalul de la Veneția din 2019, care montează filmul în ordine cronologică (versiunea inițială, cea de la premieră, era narată de-a-ndoaselea, “de la coadă la cap”, adică în ordine inversă).
Recomand totuşi, dacă nu s-a văzut varianta inițială, să o vedeți (pe marele Internet) înainte de a pleca la Cluj, unde, “înarmați” cu această vizionare, da, să vedeți şi această nouă versiune, altfel interesantă, însă numai dacă ştii foarte bine ce a intenționat Noé să facă inițial.
Acest montaj invers (existent şi în “Memento” al lui Nolan, un alt film de referință al ultimelor decenii) era şi este esențial în film, o dată pentru a oferi spectatorului (ca şi în “Memento) adevărul “cu lingurița”, doi, pentru a sugera ideile de curgere implacabilă a timpului (şi a “devenirii”, în sens filozofic), fericire inițială a protagoniştilor, acel “ireversibil” din titlu (“pierdut e totu-n zarea veşniciei”, parafrazându-l pe poet).
“Ireversibil” conține, spre sfârşit (care, evident, devine început în această nouă variantă), şi una dintre cele mai şocante (dar şi mai bine realizate) scene de viol din întreaga istorie a cinematografiei, având-o ca protagonistă pe franțuzoaica Monica Bellucci (ea şi Cassel erau împreună la data realizării acestui film), aşa că aviz, nu atât puritanilor şi pudibonzilor, pentru că aceştia oricum nu prea calcă pe la TIFF-ul clujean, cât celor care, totuşi, “înghit” mai greu aşa ceva.
Celelalte două filme dedicate lui Gaspar Noé în “3×3” sunt “Enter the Void” (2009) şi recentul “Vortex” (2021), iar secțiunea este completată de filmele unguroaicei Ildiko Enyedi (“Secolul meu 20”, 1989, “Despre trup şi suflet”, 2017, şi “Povestea soției mele”, 2021) şi ale reputatului documentarist român Alexandru Solomon (“Clara B.”, 2006, “Cold Waves – Război pe calea undelor”, 2007, şi “Ouăle lui Tarzan”, 2017).
Documentarul lui Wim Wenders s-a instalat de mult, încă de la premiera de acum peste două decenii, ca un “clasic”, aşa că nu-i de mirare că l-am ales pentru această selecție.
Germanul Wim Wenders este unul dintre cei mai buni, mai cunoscuți şi mai de succes regizori ai ultimelor cinci decenii, muzica din film (o muzică de origine cubaneză, care a fost efectiv revelată restului lumii de către acest film) este superbă şi încântătoare, iar în plus măiestria lui Wenders de a documenta fenomenul şi de a nara filmul este fără egal, aşa că prea multe nu ar mai fi de spus.
Pe scurt, “artişti cubanezi căzuţi în uitare după ce Fidel Castro preia controlul asupra Cubei sunt readuşi în atenţie, având drept rezultat un şir de reprezentaţii triumfătoare care le vor reactiva cariera şi îi vor face faimoşi în întreaga lume”, spune sinopsisul filmului.
Ceea ce este important de zis este că proiecţia (unică) are loc în onoarea lui Eliades Ochoa (76 de ani împlineşte pe 22 iunie, adică a doua zi după proiecție; cred că-i singurul supraviețuitor din “distribuție”), membru al Buena Vista Social Club şi invitat special la TIFF.
Proiecția este dublată de un concert special al lui Eliades Ochoa, care va avea loc vineri, 24 iunie, de la ora 20.00, la Iulius Park Open Air.
“Nosferatu” este o capodoperă inconturnabilă, de neevitat, a celei de-a şaptea arte, aşa că proiecția filmului de la TIFF era de neimaginat că ar putea lipsi din selecția noastră.
Se împlinesc 100 de ani de la premiera acestui film-bornă, care la rândul lui împarte istoria cinematografiei în două (ecranizare după “Dracula” lui Bram Stoker, dar, din motive de drepturi de autor, Murnau a ales acest titlu, care se presupune c-ar sugera esticul, pseudo-slavul “Nefîrtatu’”, nume dat în ținuturile de pe-aici Diavolului), şi acest lucru este marcat şi omagiat cum se cuvine în întreaga lume (este interesant cum această capodoperă a lui Murnau s-a impus mai degrabă în imaginarul colectiv, “eclipsând” alte filme mari ale acestuia, precum impunătoarea dramă “Ultimul dintre oameni” şi, mai ales, americanul “Aurora” / “Sunrise”, sfâşietor “cântec a două ființe umane”, căruia i-a dat replica şi regizorul român Cristi Puiu, în filmul cu acelaşi titlu), iar TIFF-ul clujean nu face excepție.
Este, de fapt, vorba despre un cine-concert în aer liber, desfăşurat în curtea castelului Bánffy din Bonțida (evenimente tradiționale pentru festival), cu acompaniament muzical, fiind vorba despre un film mut.
Aşadar, filmul va rula în aer liber în primul weekend de festival, acompaniat live de artiștii Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca, pe muzica originală compusă de Simona Strungaru, sub bagheta dirijorului german Stefan Geiger.
Conform organizatorilor, “Nosferatu” va fi prezentat într-o versiune restaurată de Fundația Friedrich-Wilhelm-Murnau din Wiesbaden.
Spectacolul muzical oferit de cei 27 de soliști ai Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca, printre care se vor număra soprana Elena Dediu, alături de Cătălin Petrescu (bariton) și Iustinian Zetea (bas), va fi completat de sunetul unui instrument conceput special pentru acest concert de către compozitoarea Simona Strungaru și sculptorița Misha Diaconu.
Un alt astfel de cine-concert al ediției 21 a TIFF-ului va fi cel cu filmul mut “Bestia” (1917, regia Alexander Hertz), care va avea loc luni, 20 iunie, de la ora 21.30, în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.
Actualitatea ruso-ucraineană nu poate lipsi de pe agenda nici unui festival de film serios, “care se respectă”, aşa că selecția criticului Mihai Chirilov nu putea ocoli acest aspect.
A ales un documentar american, nou-nouț (premiera a avut loc în ianuarie, la Sundance), dedicat celui care este considerat principalul oponent al temutului şi terifiantului Vladimir Putin, de ce nu, succesor al acestuia.
Conform selecționerului, este un “documentar despre oponentul lui Vladimir Putin care a supravieţuit unei tentative de asasinare în august 2020.
În timpul lunilor de recuperare, Navalnîi descoperă detalii şocante despre tentativa asupra vieţii sale şi decide să se întoarcă în ţara natală. Dar are el vreo şansă împotriva omnipotentului Vladimir Putin?”.