Filmul cuprinde patru poveşti care se învârtesc în jurul aceloraşi întrebări esenţiale: ce e fericirea şi cum se obţine ea? Un avocat (Matthew McConaughey) accidentează o femeie şi fuge de la locul faptei, decizie care îi pune în pericol cariera şi reputaţia, iar un şef trebuie să concedieze un subaltern. O menajeră (Clea DuVall) e pentru a doua oară lovită de soartă, dar crede că un miracol îi va putea însenina viaţa, iar un profesor universitar (John Turturro), care trăieşte o viaţă personală nesatisfăcătoare, e victima unei tâlhării.