Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

_nou10  RER_9072r_resize

100 de ore de repetiții pentru concertele aniversare ale lui Horia Brenciu

6 December 2018

Pentru Horia Brenciu, 2018 marchează trei aniversări definitorii: 25 de ani de când a debutat pe scena publică, 15 ani de când cântă alături de HB Orchestra și 10 ani de la primul său album. Toate acestea vor fi sărbătorite așa cum se cuvine, adică împreună cu oameni care i-au fost alături încă de la început, în timpul concertelor mult așteptate de la Sala Palatului, de pe 7, 8 și 9 decembrie. Concertul devenit deja tradiție (are loc pentru al optulea an consecutiv) a cerut, ca de obicei, multă implicare din partea artistului pentru a se asigura că totul va ieși așa cum îi place cel mai mult: ireproșabil. Nu mai puțin de 100 de ore a petrecut Horia la repetiții, iar emoțiile cresc odată cu apropierea momentului în care va apărea din nou în fața miilor de oameni de la Sala Palatului.

 

Pentru prima dată, lista de piese ce vor fi cântate pe scena Sălii Palatului conține  în totalitate muzica proprie a lui Horia Brenciu. În plus, spectatorii vor vedea și mult conținut video, disponibil pe ecranele led de pe scenă.

Pe lângă Jeremy Ragsdale și trupa 3 OClock, Horia mai are un invitat, pe care îl păstrează surpriză. În culisele evenimentului sunt implicați nu mai puțin de 70 de oameni, care s-au asigurat că spectacolul va fi unul de referință.

 

„Acum 25 de ani, norocul îmi surâdea și deveneam primul prezentator din epoca modernă a televiziunii. După un sfert de veac, simt că parcă încep un nou drum, cu și mai multă energie, iar asta se datorează oamenilor. Fie că mă cunosc de la Robingo, de acum 25 de ani, sau de la X Factor, din zilele noastre, ei mi-au fost mereu alături, cu un sfat, cu o dojană, cu o super critică. Beneficiez de cel mai complex public din lume. La început, primeam scrisori. Acum, internetul e la putere și accesul e mult mai direct cu toți fanii mei, dar nimic nu poate înlocui spectacolul live, interacțiunea dintre noi, zâmbetele pe care le prind din sala de concert și muzica asta care ne unește pe toți. La 100 de ani de România, aniversez și eu sfertul meu românesc, cu prietenii mei dragi. Abia aștept', declară Horia Brenciu.

Toate cele trei concerte de la Sala Palatului din 7, 8 și 9 decembrie sunt SOLD OUT.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare