Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / HBO

10 ani de „Urzeala tronurilor”. Cum a ajuns să filmeze Sean Bean (Ned Stark) cu veste de gheață sub costum

de Redactia Tvmania

Acum 10 ani, pe 17 aprilie, se lansa cu tam-tam serialul „Urzeala tronurilor”, în care HBO își punea mari speranțe. Nici actorii din distribuție, nici producătorii nu intuiau atunci ce succes spectaculos va avea serialul, ajuns să fie denumit unul fenomen.

Iată ce ne declarat actorul Sean Bean, interpretul lui Ned Stark și singurul nume celebru din distribuție, celebru cu rolul Boromir din „Stăpânul inelelor”, la acel moment, într-o întâlnire cu presa care avusese loc la Varșovia, în martie 2011.

 

TVmania: La început, nu ai fost foarte interesat de rol. De ce şi ce te-a făcut să te răzgândeşti?

Sean Bean: Nu ştiam despre ce este vorba, nu ştiam ce se întâmplă în carte, auzisem de George R. R. Martin (scriitorul cărților), dar nu eram familiarizat cu scrierile lui. Şi am mers să-l văd pe David Benioff (unul dintre creatorii serialului – n.r.), care a scris „Troia”, şi am vorbit şi cu alte persoane, care mi-au spus care e premisa poveştii, apoi am citit scenariul şi am fost foarte interesat, pentru că e ceva deosebit. Nu am fost neinteresat, doar că nu ştiam cu ce se mănâncă. Şi după că am aflat şi mi s-a spus că HBO e în spatele proiectului, mi-am dat seama că e ceva de calitate. Echipa a fost excelentă, decorurile, luminile care amintea de Caravaggio, se filma cu câte trei camere la un moment dat (parcă ai fi fost pe platourile unui film, nu ale unui serial TV), totul a fost foarte bine documentat din start…

De ce crezi că poveştile fantastice sunt populare?
Este frumos să te pierzi într-o poveste bună, nu-i aşa, unde găseşti creaturi şi personaje ciudate, ca în „Urzeala tronurilor”, cred că oamenilor le place să se piardă într-un serial de zece episoade, în care nu ştii ce o să se întâmple în continuare, e ceva ce şi mie mi-ar plăcea, sunt sătul de poveşti cu poliţişti sau doctori.

Cum a fost la filmări? A fost frig, zăpadă, noroaie, până şi costumele păreau grele…
Vremea a fost puţin cam dură, a fost schimbătoare în Irlanda de Nord, şi am avut câteva zile deprimante, dar asta a fost bine pentru că în scenariu Lordul Stark e din Nordul îngheţat… Mi s-a părut că arată realist, ceaţa, ploaia, frigul, a fost greu câteodată, zile lungi de filmare… 16 ore pe zi câteodată, cu armura pe tine şi toate alea… Dar cel mai greu mi-a fost în Malta, unde eu eram îmbrăcat tot în blănuri, nu-mi puteam schimba costumul, pentru că eram din Nord, dar era cald şi ceilalţi actori aveau costume de mătase… Transpiram îngrozitor şi am avut o scenă de duel în care am avut o vestă de gheaţă prinsă sub costum.

Crezi că a juca în seriale a devenit un lucru la fel de prestigios ca a juca în filme?
Da, cred că da, nu mai contează acum dacă joci într-un film sau într-un serial, unele producţii TV sunt mult mai bune decât filmele de la cinema, oameni ca Meryl Streep sau Al Pacino au început să joace în producţii HBO foarte bune, în loc să facă un film pe un subiect care s-a mai povestit, s-a mai făcut. Cred că televizorul devine mai interesant.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te