Un antreprenor de 43 de ani, cu o viziune foarte clară și cu un business matur, în care a reușit să investească și să-l dezvolte în perioadele de criză, vine în fața celor cinci lei cu o propunere care va declanșa o adevărată luptă între ei. „Fac afaceri de 22 de ani, sunt autodidact, îmi place foarte mult să învăț, cred în educație, mai ales în cea antreprenorială. Am câștigat primii bani în liceu, am fost ospătar. Mă aflu în fața dumneavoastră pentru că sunt dispus să cedez o parte din acțiunile afacerii mele contra sumei de 1 milion de euro”, va spune acesta la întâlnirea cu Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu și Dragoș Petrescu.
„Mie mi se pare că ești un om serios, produsul tău e unul de viitor, clar!”, va fi reacția unuia dintre lei, după ce va analiza cifra de afaceri, dar și suma pe care concurentul a investit-o deja în business. ”Eu sunt mai implicat în această discuție, pentru că am făcut afacerea asta în 1995. Mă întorc în tinerețe. A fost prima mea afacere, am și uitat de ea, dar acum mi-ar face mare plăcere să o iau de la capăt împreună cu tine”, îi va spune un alt posibil investitor. Negocierea nu va fi deloc ușoară și deși concurentul va încerca să obțină și alte avantaje, unul dintre lei îl va aduce cu picioarele pe pământ: ”Oferta mea e foarte clară: ori o accepți, ori nu!”.
Cum se va încheia negocierea pentru investiția record de 1 milion de euro, cine este investitorul care va oferi acești bani, dar și cum arată afacere care a declanșat un adevărat război în Imperiu, vedem miercuri seară, de la ora 20.30, la Pro TV.