Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

1 mai e ziua filmului românesc la HBO

de Redactia Tvmania

De 1 mai, postul HBO a programat şi anul acesta producţii autohtone, şapte la număr: un film documentar („Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”), un lung metraj apreciat şi premiat pe la festivaluri („Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, de Adrian Sitaru) şi cinci noi scurt metraje româneşti („Superman, Spiderman sau Batman”, „Turnul Eiffel”, „Jaful”, „Chefu’” şi „Fata din Transilvania”).

Astfel, începând de după-amiază şi până aproape de miezul nopţii, la HBO veţi putea urmări o selecţie din cele mai recente şi apreciate producţii româneşti.

De la ora 16.55, telespectatorii pot urmări documentarul semnat de Andrei Ujică, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, ce explorează imaginea dictatorului român folosindu-se de materiale de arhivă oficiale, puţin cunoscute.

De la 20.00 începe filmul lui Adrian Sitaru despre Alex (Bogdan Dumitrache), a cărui mamă intră în spital, fiind urmat de scurtmetrajele amintite.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te