Vocea Reuniunea va fi ocazia de a vă reîntâlni cu Smiley, Tudor Chirilă, Irina Rimes, Horia Brenciu, dar și cu foștii antrenori: Adrian Despot, Andra și Marius Moga. Fiecare dintre ei a pregătit interpretări de excepție, fie împreună, fie alături de concurenții pe care i-au antrenat în competiție.
V-ați întrebat vreodată cum ar suna o piesă cântată de Tudor și Horia? Sau cum ar cânta Smiley o piesă rock împreună cu Adi Despot? De mâine seară, întrebările își vor găsi răspunsul. Și nu doar atât! Irina Rimes va urca pe scenă alături de Tudor pentru o surpriză muzicală de neuitat. Iar Andra va reveni în scaunul de antrenor pentru a ne oferi o interpretare neașteptată a unei piese românești care a scris istorie, alături de unul dintre foștii concurenți din echipa lui Smiley.
Înaintea revederii cu cei de acasă, Pavel Bartoș, prezentatorul Vocea le-a transmis un mesaj telespectatorilor: ”Îmi amintesc și acum când am început filmările pentru primul sezon. Ne-am aruncat cu capul înainte, însă timpul și istoria ne-au arătat ce bine am făcut. Acum, revenim în forță și ne bucurăm, din suflet, că i-am simțit atât de aproape pe oameni în această perioadă. Știm că și-au dorit să revadă Vocea și că vor să fie alături de PRO TV.”
Nu ratați mâine, de la 20:30, șansa de a revedea unele dintre cele mai amuzante momente, cele mai spectaculoase întoarceri, dar și de a-i asculta pe unii dintre concurenții care și-au lăsat emoțiile acasă în urmă cu mulți ani și au făcut pasul cel mare spre a fi cunoscuți de public! Vocea Reuniunea… doar pe PRO TV!