În această seară, de la ora 22.10, HBO difuzează ultimul episod din primul sezon „Urzeala tronurilor”. Eroii seriei revin cu noi aventuri în primăvara anului viitor.
Ultimul episod din „Urzeala tronurilor” capătă proporţii epice:
Deşi Lordul Eddard „Ned” Stark (Sean Bean) a ieşit din peisaj, fiul său, Robb Stark (Richard Madden) continuă să lupte împotriva Casei Lannister.
Jon Snow (Kit Harington) este prins între dorinţa de a dezerta, pentru a-şi ajuta fratele vitreg în luptă, şi jurământul pe care l-a făcut când a fost primit în rândurile Rondului de Noapte.
După ce a asistat neputincioasă la moartea tatălui ei, Arya (Maisie Williams) fuge în nord şi primeşte ajutor de la cei care au rămas loiali Casei Stark.
Nu în ultimul rând, Daenerys Targaryen (foto; Emilia Clarke) urmează să nască de la o zi la alta şi trebuie să aibă grijă de soţul ei, Khal Drogo (Jason Momoa), care nu şi-a revenit încă.
Povestea continuă cu „Încleştarea regilor”
Realizarea unui nou sezon al serialului „Urzeala tronurilor” este justificată de recenziile pozitive primite de la critici, dar şi de sumele mari de bani investite în decoruri.
HBO a anunţat că va continua seria încă din a doua jumătate a lunii aprilie, la scurt timp după premiera primului episod în SUA, care a înregistrat o audienţă de 2,2 milioane de telespectatori.
Al doilea sezon va fi format tot din zece episoade şi va ajunge pe micile ecrane în primăvara lui 2012.
Scenariul urmăreşte povestea din „Încleştarea regilor”, al doilea titlu al seriei „Cântec de gheaţă şi foc”, scrisă de George R.R. Martin.