„Prinţul Persiei: Nisipurile timpului” este un film distractiv, care îşi propune să dea naştere unei francize care să rivalizeze cu „Piraţii din Caraibe”.
„Prinţul Persiei: Nisipurile timpului” este un film distractiv, care îşi propune să dea naştere unei francize care să rivalizeze cu „Piraţii din Caraibe”.
În octombrie 2008, când am vizitat Studiourile de Film Pinewood (din Marea Britanie), unde s-au filmat câteva scene din „Prinţul Persiei: Nisipurile timpului”, unul dintre platourile de acolo era sigilat cu şapte peceţi, ghidul interzicându-ne să ne apropiem ori să facem fotografii.
Şi asta în ciuda faptului că singurele elemente de decor care se vedeau erau nişte palmieri artificiali cam blegiţi. Nimic deosebit, deci, pentru un film a cărui acţiune are loc în deşert.
Consecinţa secretizării este că nici până acum nu se ştie decât o linie generală a poveştii din pelicula „Prinţul Persiei: Nisipurile timpului”, care vrea să vă aducă la cinema mizând – o, vai! – doar pe 2-D, efecte speciale tradiţionale şi ştampila producătorului Jerry Brukheimer, „tăticul” blockbusterelor de la Hollywood.
Acesta a bifat producţii ca seria „Piraţii din Caraibe” (2003-2007, urmează 2011), „Pearl Harbor” (2001), „Armageddon” (1998) sau „Con Air – Avionul condamnaţilor” (1997).
Eroul este Dastan (Jake Gyllenhaal, care a pus pe el vreo 3 kilograme de muşchi pentru rol), un coate-goale şi maţe-fripte de pe străzile prăfuite ale Persiei, care ajunge copilul de suflet al regelui.
După ce e acuzat că l-a ucis pe acesta, Dastan ajunge în posesia unui pumnal magic, care conţine nisipurile timpului – ce îi permit să dea timpul înapoi cu un minut. Povestea asta are şi un personaj negativ – Nizam (Ben Kingsley), un nobil care vrea să dezlănţuie un dezastru global cu ajutorul pumnalului, şi unul feminin – prinţesa Tamina (Gemma Arterton), o frumoasă bătăioasă, cu gura mare şi buze cu vino-ncoa’.
.Citiţi textul integral în revistă.