„Prinţul Persiei: Nisipurile timpului” este un film distractiv, care îşi propune să dea naştere unei francize care să rivalizeze cu „Piraţii din Caraibe”.
„Prinţul Persiei: Nisipurile timpului” este un film distractiv, care îşi propune să dea naştere unei francize care să rivalizeze cu „Piraţii din Caraibe”.
„STRICT SECRET” a fost formula de ordine când vine vorba despre filmul de faţă.
În octombrie 2008, când am vizitat Studiourile de Film Pinewood (din Marea Britanie), unde s-au filmat câteva scene din „Prinţul Persiei: Nisipurile timpului”, unul dintre platourile de acolo era sigilat cu şapte peceţi, ghidul interzicându-ne să ne apropiem ori să facem fotografii.
Şi asta în ciuda faptului că singurele elemente de decor care se vedeau erau nişte palmieri artificiali cam blegiţi. Nimic deosebit, deci, pentru un film a cărui acţiune are loc în deşert.
Consecinţa secretizării este că nici până acum nu se ştie decât o linie generală a poveştii din pelicula „Prinţul Persiei: Nisipurile timpului”, care vrea să vă aducă la cinema mizând – o, vai! – doar pe 2-D, efecte speciale tradiţionale şi ştampila producătorului Jerry Brukheimer, „tăticul” blockbusterelor de la Hollywood.
Acesta a bifat producţii ca seria „Piraţii din Caraibe” (2003-2007, urmează 2011), „Pearl Harbor” (2001), „Armageddon” (1998) sau „Con Air – Avionul condamnaţilor” (1997).
Eroul este Dastan (Jake Gyllenhaal, care a pus pe el vreo 3 kilograme de muşchi pentru rol), un coate-goale şi maţe-fripte de pe străzile prăfuite ale Persiei, care ajunge copilul de suflet al regelui.
După ce e acuzat că l-a ucis pe acesta, Dastan ajunge în posesia unui pumnal magic, care conţine nisipurile timpului – ce îi permit să dea timpul înapoi cu un minut. Povestea asta are şi un personaj negativ – Nizam (Ben Kingsley), un nobil care vrea să dezlănţuie un dezastru global cu ajutorul pumnalului, şi unul feminin – prinţesa Tamina (Gemma Arterton), o frumoasă bătăioasă, cu gura mare şi buze cu vino-ncoa’.
.Citiţi textul integral în revistă.