Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

„Narcisa sălbatică” se filmează la Veneţia

de Redactia Tvmania

Povestea „Narcisei sălbatice” – telenovela pe care Antena 1 o va lansa luna viitoare – se învârte în jurul iubirii dintre o tânără săracă şi un avocat bogat, cu trei copii. Din distribuţie fac parte Tania Budi, Draga Olteanu-Matei, iar rolul principal i-a revenit debutantei Alina Puşcaş.

.

Foto: FotoFactory. Sever Popescu. Ciprian Dumitraşcu, Tania Budi şi Andrei Aradits sunt personaje cheie în poveste Steliana Puşcaş are rolul principal, cel al Narcisei.

Din septembrie, Antena 1 oferă telespectatorilor săi un basm al timpurilor noastre, o poveste de iubire plină de sensibilitate şi mister: ”Narcisa sălbatică” . Deşi în noua producţie Antena 1 vor juca actori români, coordonatorul echipei de scenarişti este celebrul actor argentinian Gabriel Corrado (49 de ani), care a mai colaborat cu Antena 1 la „Secretul Mariei.

Proiectul se desfăşoară sub coordonarea Augustei Lazarov, directorul departamentului de Divertisment al Antenei 1, care – pe perioada în care a locuit la Madrid – a avut oportunitatea de a produce mai multe proiecte de acest fel şi a interacţiona cu specialişti în domeniu.

Firul epic este următorul: protagonistă este Narcisa, o foarte frumoasă tânără care locuieşte într-un sat împreună cu bunica sa în condiţii foarte precare. Narcisa a rămas orfană de mamă, iar despre tatăl ei nu ştie aproape nimic. Pentru a contribui la cheltuielile casei, ea lucrează ca model pentru un sculptor din sat.

Deşi părea că viaţa va fi pentru Narcisa o luptă continuă pentru supravieţuire, destinul său îi rezevă o mare surpriză, pe Tudor, un avocat de succes foarte atractiv. Viaţa celor doi protagonişti se va schimba într-o zi nefastă.

Aventura acestei iubiri şi probele prin care protagoniştii vor trece fac din această poveste o lecţie de viaţă pentru toţi cei care au uitat că bunătatea, demnitatea şi curajul vin mereu însoţite de o recompensă pe măsură.

Rolul Narcisei va fi interpretat de Alina Puşcaş, iar cel al lui Tudor de Ciprian Dumitraşcu. Telespectatorii vor avea însă ocazia să îi vadă şi pe Tania Budi, Andrei Aradits, Nicole Duţu sau Antonia Ionescu în roluri importante. De asemenea, în producţie mai joacă Magda Catone şi Draga Olteanu- Matei.

Filmările la noua producţie au început deja, o parte a echipei aflându-se deja în Veneţia pentru a filma câteva secvenţe din noua telenovelă.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te