Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

„Mondenii” s-au întors în programul Prima

de Redactia Tvmania

Andreea Grămoşteanu, Angel Popescu şi Mirela Zeţa au ajuns la al 9-lea sezon „Mondenii”. Show-ul de parodie a primit un spaţiu generos în grila Prima TV: mai nou, patru ediţii săptămânale de câte 30 de minute fiecare sunt difuzate de luni până joi, de la ora 23.00.

.

DUPĂ PATRU ANI. Andreea Grămoşteanu, Angel Popescu şi Mirela Zeţa duc mai departe show-ul care a debutat, pe 5 septembrie 2006, la Prima TV.

„Mondenii” Andreea Grămoşteanu, Angel Popescu, Mirela Zeţa şi colaboratorii lor s-au întors, pe 27 septembrie, cu ediţii mai scurte şi mai numeroase ale emisiunii.

Andreea Grămoşteanu îi asigură pe telespectatori că schimbările nu vor afecta calitatea show-ului: „Calitatea nu constă în numărul de ediţii săptămânale, ci în felul în care este realizată emisiunea. Conţinutul show-ului face diferenţa, de la scenarii şi interpretare, până la imagine şi montaj”.

„Regizorul, scenariştii, echipa de producţie şi noi, actorii, vom avem grijă să nu se întâmple acest lucru”, completează Mirela Zeţa.

„Aşa cum v-am obişnuit, în fiecare sezon <> au apărut atât personaje cât şi rubrici noi”, spune Angel Popescu. „Familia Moculescu este una dintre noutăţi. Mirela Zeţa şi Alex Bogdan vor intra în pielea celor doi soţi. Cristi Tănase şi Bomba Sexy sunt alte două personaje noi, pe care le vor interpreta Andrei Mateiu şi Andreea Samson”.

Rândurile nou-veniţilor sunt completate de George Copos, Viorica şi Ioniţă din Clejani, femeia cu şarpele Carmen Pleşea, make-up artist-ul Adi Pescariu şi hair-stylist-ul Florin Hentz.

„<>, <> şi <> sunt câteva dintre rubricile noi ale acestui sezon”, mai spune Mirela Zeţa.

.

Personajele vechi nu sunt aruncate la gunoi

Volumul de muncă s-a extins pentru cei trei mondeni, care acum filmează, în medie, patru zile pe săptămână si s-au întors pe platouri încă de pe 6 septembrie. „Important este că mergem şi anul acesta înainte cu echipa completă, plini de energie”, spune Mirela Zeţa.

Actorii nu vor nici în ruptul capului să renunţe la personajele mai vechi, ai căror corespondenţi nu mai apar aşa des pe sticlă. „Nu s-a pus problema să renunţăm la anumite personaje, ci din contra. Dat fiind faptul că porţia de umor va creşte vor apărea personaje noi, la fel de interesante şi de spumoase ca şi cele deja cunoscute şi îndrăgite de cei de acasă”, explică Angel Popescu.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te