Homepage  / Știri

„În premieră”: povestea copiilor supradotaţi ai României

„În premieră”: povestea copiilor supradotaţi ai României

de Redactia Tvmania

„În premieră” prezintă duminică, de la ora 21.00, la Antena 3, trei subiecte inedite: povestea copiilor supradotaţi, pelerinajul de la Medjugorje şi un interviu cu unul dintre cei mai excentrici milionari din lume, stabilit în judeţul Sălaj.

Unul dintre reportajele realizare de echipa lui Carmen Avram spune povestea copiilor supradotaţi ai României şi drama la care îi supune sistemul educaţional autohton. Media europeană a copiilor supradotaţi este de 2%. În România sunt mai mulţi. Sunt însă prea deştepţi pentru ceea ce le oferă şcoala românească. Din cauza sistemului foarte mulţi se pierd pe drum. „Între geniu şi indiferenţă“, un reportaj „În premieră“.

Cel de-al doilea material pregătit pentru ediţia de duminică are ca subiect oraşul Medjugorje. De 30 de ani, acest oraş a devenit destinaţia pelerinilor, locul unde oamenii se duc să întâlnească divinitatea. Medjugorje se află în Bosnia şi Herzegovina, situat la 25 de kilometri de Mostar, aproape de graniţa cu Croaţia. Din 1981, localitatea a devenit loc de peleirnaj pentru milioane de creştini.
La categoria portret, jurnaliştii l-au ales pe unul dintre cei mai excentrici milionari din lume. Acesta susţine că a fost prima persoană căreia i s-a permis să intre în Ritz, la Paris, îmbrăcat în blugi. A fost la nunta prinţesei Diana, i-a cunoscut pe Marilyn Monroe, pe Elvis Presley, Greta Garbo, Marlene Dietrich şi multe alte personalităţi mondiale. Acum este unul dintre cei mai faimoşi designeri de interior din lume, dar a preferat să se mute la Hurez, în judeţul Sălaj.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton