Serialul apreciat de critici şi de fani (şi laureat cu două Globuri de Aur în 2010 şi opt Emmy-uri anul acesta) va continua cu seria a treia, anunţă tvline.com.
„Boardwalk Empire”/ „Imperiul din Atlantic City” a fost prelungit de postul-mamă, HBO, cu încă un sezon, după difuzarea a numai trei episoade din actuala serie a doua.
„După un prim sezon triumfător, abia aşteptam să văd ce ne-au pregătit Terry Winter, Martin Scorsese şi restul echipei lor strălucite şi continuă să ne depăşească cele mai mari speranţe”, a motivat hotărârea preşedintele HBO SUA, Michael Lombardo.
Sezonul doi are 12 episoade, la fel ca primul, şi se va termina la americani în luna decembrie.