Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale turceşti

„Ezel”: o nouă eră pentru serialele turceşti

de Redactia Tvmania

Kenan Imirzalioglu, interpretul personajului principal din cel mai de succes serial turcesc al momentului, ne-a vorbit despre „Ezel”, debutul în actorie şi micile plăceri care-l fac fericit.

Actorul de 36 de ani a intrat în lumea actoriei după ce a câştigat un concurs internaţional de frumuseţe şi a trebuit să le demonstreze producătorilor din ţara natală că nu este doar un alt chip frumos. Personajul pe care îl interpretează în serialul de la Kanal D este mânat de nevoia de răzbunare.

După terminarea stagiului militar, acesta se întoarce în Istanbul pentru a se căsători cu Eysan (Cansu Dere), fata visurilor sale. Cei mai buni prieteni, Cengiz Atay (Yiğit Özşener) şi Ali Kârgâz (Barış Falay), îi întind o cursă, iar eroul serialului este aruncat în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Reuşeşte să scape şi se întoarce sub o nouă înfăţişare în lumea din care a fost repudiat, doar ca să afle că fosta logodnică este căsătorită cu aşa-zisul său prieten şi au un copil împreună.

Circuitul banilor în Turcia

În paralel cu povestea plină de răsturnări de situaţii, serialul le oferă telespectatorilor o incursiune în lumea bogătaşilor turci – care trăiesc în vile de lux, învârt milioane de dolari, se îmbracă în cele mai rafinate costume şi conduc maşini extravagante – şi prezintă cultura şi tradiţiile din regiune. Pentru realizarea filmărilor au fost folosite peste 30 de locuri din Istanbul, iar „Ezel” a devenit cel mai vizionat serial turcesc al tuturor timpurilor.

Alte personaje:

„PRIETENII” LUI EZEL

Eysan Atay (Cansu Dere) încă se simte vinovată pentru că a contribuit la încarcerarea fostului logodnic, dar îşi maschează trăirile de dragul copilul pe care-l are cu Cengiz Atay (Yigit Ozşener). Actriţa Cansu Dere a câştigat locul al treilea la concursul Miss Turcia din 2000.

Cengiz Atay (Yiğit Özşener) a fost cel mai bun prieten al lui Ezel şi este genul de persoană care ar face orice pentru bani. Inteligent şi lacom în egală măsură, acesta obţine întotdeauna ceea ce-şi doreşte, iar viaţa i se pare un simplu joc, pe care îl câştigă trişând.

De la un simplu mecanic, Ali Kârgâz (Barış Falay) a ajuns şeful pazei în hotelului deţinut de Cengiy Atay. Este înzestrat cu o fire impulsivă, iar oamenii îl cunosc mai mult prin prisma actelor de violenţă. Spre deosebire de Ezel, Ali Kârgâz nu are încredere în nimeni.

.

Kenan Imirizalioglu, de la matematică la actorie

.

TV Satelit: Ai studiat matematica, dar te-ai facut actor. Cum ai ajuns în lumea filmului?

Kenan Imirizalioglu: Destinul, pura întâmplare. După ce am câştigat „Best Model Of The World” („Cel mai bun model al lumii”) a urmat o perioadă în care eu am avut timp să mă pregătesc şi să aleg ceea ce îmi doream să fac. Inevitabil, după câştigarea premiului am primit tot felul de oferte. Propunerea de a juca într-un serial, un sector care pe vremea aceea era la început de drum, m-a atras cel mai tare şi am acceptat. Aşa a început aventura. După care au urmat şi alte seriale de televiziune, filme de lungmetraj.

.

Ai avut de-a face cu oameni care credeau că ai fost distribuit în filme doar pentru aspectul fizic?

La început m-a ajutat câştigarea concursului şi nu neg acest lucru. Însă faptul că sunt şi astăzi „pe scenă”, că mi se fac oferte din partea marilor producători, nu a depins doar de aspectul fizic. Am muncit mult să câştig încrederea producătorilor şi să demonstrez că merit rolurile pe care mi le încredinţau. Întodeauna am încercat să mă perfecţionez, să mă pregătesc, să fiu cel mai bun.

.

Citind despre tine pe internet, am observat că ai nenumărate comentarii de la femei care te apreciază mai degrabă pentru felul în care arăţi.

Nu mă influenţează acest lucru şi nici nu m-a influenţat niciodată. Celebritatea este trecătoare şi sunt conştient de acest lucru, asta poate datorită faptului că sunt un bărbat cu picioarele pe pământ. Încerc să păstrez o balanţă între viaţa mea personală şi cea profesională şi cred eu că reuşesc. Nu neg că sunt un bărbat care arată bine, dar nu mă raportez la acest lucru.

.

Ce caracteristici personale i-ai „împrumutat” lui Ezel?

În primul rând trupul meu, nu? Mimica, gesturile, zâmbetul. Mai multe nu pot, fiind un profesionist sunt nevoit să intru în pielea personajului când sunt la filmări şi să uit de Kenan. Mi-ar plăcea să cred că sunt mai multe deosebiri decât asemănări între mine şi Ezel.

.

Cum sunt tratate de presă şi public vedetele din Turcia şi cum te raportezi la propria celebritate?

Eu cred că vedetele sunt tratate peste tot în lume la fel. Depinde de tine şi ceea ce îţi doreşti. Sunt un om celebru, dar nu îmi place să trăiesc aşa. Nu îmi place să ies în evidenţă. Nu sunt hărţuit de paparazzi, nu sunt vânat de presa de scandal, pentru că eu nu îmi doresc să mă evidenţiez în acest fel, aşa că nu le furnizez nici materialele dorite. Sunt un om destul de liniştit, căruia îi place viaţa liniştită. Nu îmi place viaţa de noapte, deci nu prea au ce să scrie.

.

Ce scriitori şi cântăreţi preferi?

Ascult muzică tot timpul. Acasă, în maşină, la studio. Îmi plac multe feluri de muzică, dar mai ales muzica anilor `90. Îmi place trupa U2 şi sunt foarte fericit că am avut ocazia să îi văd în concert la Istanbul. În materie de literatură aş putea spune că acum sunt în perioada asiatică. Citesc multe cărţi scrise de Kazuo Ishiguro şi Yukio Mishima. Am avut o perioadă de literatură rusă, apoi de literatură britanică.

.

Cum îţi petreci timpul în perioadele dintre filmări?

Cu prietenii. Sunt foarte încântat de musafiri, de discuţii lungi cu prietenii. Îmi place să gătesc pentru prieteni. Acasă mă simt cel mai bine, dar asta nu înseamnă că nu îmi place să ies. Dacă am mai multe zile libere mă duc pe undeva, depinde. Fac absolut orice face un om normal.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te