Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

„‘Neatza cu Răzvan şi Dani” dă o fugă până la mare înainte de vacanţă

de Redactia Tvmania

La începutul lunii iulie, echipa de la „`Neatza” se mută la mare, la Mamaia, pentru ultimele ediţii din acest sezon. În vacanţă, Răzvan şi Dani vor mai rămâne pe litoral, pentru a prezenta diverse evenimente, în timp ce Daniela Crudu se duce să-şi viziteze mama în Italia.

Până când vor intra în vacanţă, pe la jumătatea lui iulie, şi se vor trezi la ore ceva mai rezonabile, Răzvan Simion şi Dani Oţil mai au de prezentat câteva ediţii ale emisiunii de pe litoralul românesc, la începutul lunii următoare. „Abia aştept să plecăm la mare. Îmi doresc asta de când îl vedeam pe Brenciu îmbrăcat în Flinstone. Bine, noi sper să rămânem în haine din epoca asta”, ne explică Dani. „Vom fi pe o plajă în Mamaia şi vom începe să ne obişnuim cu gândul de vacanţă. De altfel, din când în când simţim nevoia să schimbăm aerul şi să ne testăm limitele şi capacităţile. Este cam de două ori mai greu să faci o emisiune în exterior decât în studio”, completează colegul său.

Ce s-ar întâmpla dacă…

Din moment ce ambii prezentatori susţin la unison că formatul „`Neatza cu Răzvan şi Dani” arată aşa pentru că ei fac doar ce le trece prin cap, i-am întrebat ce ar schimba dacă banii n-ar constitui o problemă. „Dacă ar fi treaba de buget, şi facem doar un exerciţiu aici, aş vrea să am pe canapea gaşca din <> sau echipa din <>. Aş pune-o pe Elaine să danseze lângă Daniela. Dacă aş avea voie să fac un interviu cu cineva, la el acasă… aş avea un milion de întrebări pentru David Duchovny. Mi se pare genial în <>”, visează cu ochii deschişi Dani. El ar mai face o rubrică din gama „Brainiac” în emisiune şi ar adăuga „un pic din <>, ca să conduc maşini rare. Pentru fiecare invitat mai important aş pregăti un pic de <>. Aş adăuga <>, dar deja emisiunea e o continuă descoperitoare de <>”. În schimb, Răzvan mizează pe invitaţi de talia lui Jay Leno şi spune că i-ar plăcea să i se dea pe mână formatul „American Idol” la Antena 1, deşi nu l-ar deranja nici o emisiune precum cea realizată de Oprah Winfrey.

Citiţi textul integral în revistă.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te