Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

“Mondenii” revin diseară la Prima

de Redactia Tvmania

Prima emisiune din al zecelea sezon de “Mondenii” va fi difuzată în această seară, de la ora 23.00.

Printre rubricile noi pregătite de Andreea Grămoşteanu, Mirela Zeţa, Angel Popescu şi colegii lor se numără “Teleenciclobecaliada”. În cadrul acesteia, Popescu va prezenta “evoluţia lui Gigi Becali de la oaie până în zilele noastre”.

“Evoluţia noastră ca specie este marcată inevitabil, în toate momentele ei de cotitură, de la facere şi până la desfacere, de prezenţa unui mare om, Becaliul.

Pe parcursul erelor, Becaliul a fost un vector al întâmplărilor relevante din istorie. Când s-a intamplat ceva semnificativ, mai mult ca sigur un Becali a fost acolo”, se arată într-un comunicat.

Radu Banciu şi Marcel Pavel, luaţi la ţintă

Vedetele show-ului promit şi alte ţinte noi pentru parodiile care le-au consacrat. “În esenţă, formatul show-ului rămâne acelaşi dar, aşa cum ne-am obişnuit telespectatorii, în fiecare sezon venim cu lucruri noi. Vor fi atât personaje, cât şi rubrici noi. Radu Banciu şi Marcel Pavel sunt două dintre personajele în pielea cărora voi intra în acest sezon”, ne-a declarat Angel Popescu.

Actorul nu a atras atenţia asupra unui eveniment anume care să-i fi inspirat în pauza dintre sezoane, insistând că viaţa e principala sursă. “Ea este într-o continuă schimbare, iar noi încercăm să ne încadrăm în acest registru. Astfel, show-ul nostru este într-o perpetuă schimbare. Aşa că, dacă vreţi să râdeţi necontenit, urmăriţi «Mondenii»!”, vă invită Popescu.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te