„Miezul nopţii în Paris” e o declaraţie de dragoste închinată Oraşului Luminilor, populată de personaje simpatice şi cu un final extrem de potrivit.
De vreo 10 ani tot e anunţată marea revenire a lui Woody Allen. „Match Point” (2005) a fost ca un roman poliţist distractiv, dar fără greutate. „Visul Cassandrei” (2007) a fost un eşec total, iar „Vicky Cristina Barcelona” (2008) a fost o poveste care arată bine, dar e de o superficialitate dezamăgitoare.
Acum, după Londra şi Barcelona, Allen campează la Paris cu un film care e cel mai mare succes de box-office din cariera sa (cei peste 84 de milioane de dolari s-au strâns uşor după aplauzele primite de producţie la Cannes). Şi care, da, e marea lui revenire!
Pelicula are inimă, un protagonist care nu e Woody Allen (dar aminteşte delicios de el, ca un surogat tânăr şi cu mai puţine atacuri de panică) şi un final în urma căruia nu poţi decât să te întrebi, la fel ca una dintre protagoniste, de ce, dacă există Parisul, aleg oamenii să trăiască oriunde altundeva?
Citeşte textul integral în revistă
