Şerban Huidu, Mihai Găinuşă şi restul găştii de la “Cronica cârcotaşilor” au devenit modele pentru haioasele caricaturi ale unui fan din Baia Mare.
Bogdan Covaciu are 37 de ani şi urmăreşte „Cronica” încă de la debut, aşa că s-a decis să le facă un cadou favoriţilor şi celorlalţi fani.
„Singura dată în săptămână când deschid televizorul este miercurea, pentru «Cronica cârcotaşilor», pentru că autorii îmi sunt dragi pentru felul unic şi dinamic cu care îşi exprimă punctul de vedere. Aşa m-am decis să incerc ceva pentru ei şi pentru fanii lor”, spune Covaciu.
“La unele am lucrat extrem de mult”
“Îmi aleg cateva poze de studiu şi încep să schiţez, tot digital, unele din trăsăturile caracteristice personajului în cauză. La unele caricaturi am lucrat extrem de mult, aproape am distrus dinamismul desenului sau al personajului. La altele au fost suficiente 4 – 5 ore”, a explicat el.
Covaciu i-a mai desenat pe Huidu şi Găinuşă anul trecut, însă nu a fost pe deplin mulţumit de rezultatul final. Şi-a continuat studiul, şi-a îmbunătăţit tehnica şi a încercat din nou.
Din partea lor, “Cârcotaşii” au primit amuzaţi caricaturile şi le-au arătat şi celorlalţi fani de pe pagina oficială de Facebook, fiind încântaţi de creaţiile lui Bogdan Covaciu, căruia i-au şi mulţumit.