Deadline.com scrie că pelicula cu care Brian De Palma a fost nominalizat la Zmeura de Aur, dar care a căpătat un statut cult, va fi refăcută într-o nouă versiune de către Universal Studios.
Eroul – interpretat în filmul din 1983 de Al Pacino – va fi tot un imigrant care devine o figură importantă a lumii interlope americane datorită ambiţiei sale nemăsurate, dar mai multe detalii legate de amplasarea temporală a filmului nu se cunosc.
Producătorul filmului din anii ’80, Martin Bregman, va face parte şi din noua echipă de realizatori, iar acum se cauză un scenarist. Pelicula ar putea avea elemente comune şi cu prima peliculă „Scarface”, cea din 1932, în care actor principal era Paul Muni.