; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

„Nuntă” în stil voodoo pentru Pattinson şi Stewart

13 October 2010

Robert Pattinson şi Kristen Stewart s-au cunoscut pe platourile de filmare de la „Saga Amurg'.Fanele lui Robert Pattinson nu au motive de nelinişte. Idolul lor nu se căsătoreşte de-adevăratelea cu partenera sa din „Saga Amurg', însă actorii au totusi de gând să organizeze o „nuntă' atipică în luna decembrie, pentru a simboliza angajamentul pe care îl iau unul faţă de celălalt..

Deşi refuză să dea detalii despre povestea lor de dragoste, dar au fost văzuţi giugiulindu-se în public, Robert Pattinson (24 de ani) şi Kristen Stewart (20 de ani) simt nevoia să-şi oficializeze cumva relaţia, chiar dacă nu sunt pregătiţi de căsătorie.

În luna decembrie, interpreţii vampirului Edward Cullen şi a muritoarei Bella Swan vor participa la o ceremonie neobişnuită, care are rolul de a simboliza angajamentul pe care îl iau unul faţă de celălalt, relatează femalefirst.co.uk.

O sursă a spus: „Kristen Stewart este atrasa de partea întunecată şi vrea ca ceremonia să fie efectuată de o preoteasă voodoo din New Orleans'.

„Au trecut prin urcuşurile şi coborâşurile unei relaţii şi ştiu cum este să fii îndrăgostit şi la mii de mile depărtare de persoana iubită. În plus, au făcut faţă presiunii de a avea o relaţie sub ochii publicului. Dar acum au decis că relaţia lor este serioasă şi vor să facă un legământ pentru a demonstra acest lucru'.

Robert Pattinson şi Kristen Stewart vor să păstreze secretul asupra detaliilor ceremoniei şi nu vor purta inele de logodnă, dar îşi vor face tatuaje asortate.

„Kristen şi Robert vor să facă schimb de obiecte simbolice ca o dovadă a devoţiunii. Nu vor să se speculeze pe baza ceremoniei, aşa că nu vor purta inele. Amândoi îşi vor face tatuaje asortate pe şold. Vor să-şi tatueze câte o ancoră de mici dimensiuni, ceea ce înseamnă că sunt un reper unul pentru celălalt şi au grijă ca persoana iubită să fie calmă în vreme de furtună', a mai spus sursa.

Robert Pattinson şi Kristen Stewart locuiesc împreună la Los Angeles. În această lună, actorii vor începe filmările pentru „Saga Amurg: Breaking Dawn' (2011), a patra parte a seriei inspirate din cărţile autoarei Stephenie Meyer.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare