Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

„Aniela” se termină pe 22 aprilie!

12 April 2010

Ultimul episod din „Aniela' va fi difuzat joi, 22 aprilie, dar Diana Dumitrescu se gândeşte deja la următorul serial de la Acasa TV, în care va interpreta un personaj negativ.

Actorii din „Aniela' şi-au luat rămas bun pe 9 aprilie, ultima zi de filmare pentru serialul de la Acasa TV. „Lumea e puţin tristă că se încheie încă un capitol din vieţile noastre şi că se termină un proiect frumos, la care am lucrat cu toţii cu drag, dar pe de altă parte cred că toată lumea aşteaptă şi vacanţa binemeritată', a spus Diana Dumitrescu despre ultima săptămână petrecută pe platourile din Buftea. Întrebată ce se va întâmpla cu personajul ei, Polixenia, concurenta de la „Dansez pentru tine' îi îndeamnă pe fani să aibă răbdare până pe 22 aprilie, când va fi difuzat ultimul episod al serialului de epocă.

Schimbare de atitudine
Toamna o aduce pe Diana Dumitrescu într-o nouă ipostază, vedeta urmând să dea viaţă unui personaj negativ în noua producţie MediaPro Pictures pentru Acasă TV. „Acest nou rol se anunţă a fi altfel decât toate cele pe care le-am jucat până în prezent', mărturiseşte Diana. Deşi nu există încă foarte multe informaţii oficiale despre serialul cu pricina, vedeta va juca alături de Radu Vâlcan, Maia Morgensten şi Marin Moraru.

Citiţi varianta integrală a articolului în revistă

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare