; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

“Pacific”, o miniserie excepţională marca HBO

08 March 2010

După Band of Brothers' (2001), Steven Spielberg şi Tom Hanks, două legende de la Hollywood, îşi unesc forţele pentru Pacific', o miniserie de război în 10 părţi.

Nu e o istorie, şi nu e doar povestea mea. Mai degrabă, am încercat să fiu purtătorul de cuvânt al camarazilor mei care, la fel ca şi mine, au fost târâţi în abisul războiului'. Aşa începe veteranul de război Eugene Sledge să deapene amintiri de pe frontul din Pacific, din al Doilea Război Mondial, în cartea „With the Old Breed'. Poveştile lui Sledge şi ale lui Robert Leckie (consemnate în „Helmet for My Pillow') stau la baza miniseriei „Pacific', care debutează pe HBO la doar câteva ore de premiera din Statele Unite. Cei doi sunt de altfel protagoniştii producţiei, fiind interpretaţi de actorii James Badge Dale (Leckie) şi Joe Mazzello (Sledge).

Echipă de prestigiu
Dincolo de poveştile cutremurătoare care au inspirat miniseria, „pedigree-ul' echipei sare imediat în ochi. „Pacific' îi are ca producători executivi pe Steven Spielberg, Tom Hanks şi Gary Goetzman, oamenii din spatele unei alte miniserii celebre, „Band of Brothers' (2001). Hanks şi Goetzman au mai colaborat şi pentru altă producţie de profil, „John Adams' (2008), cu care au strâns un număr record de 13 premii Emmy.
„Pacific' merge pe urmele soldaţilor Leckie, Sledge şi John Basilone, trei puşcaşi marini americani care participă la operaţiunile de pe frontul din Pacific. Ei şi camarazii lor sunt urmăriţi de la prima lor victorie înpotriva japonezilor, la Guadalcanal, până în pădurile tropicale din Cape Gloucester şi fortăreţele din Peleliu. Urmează celebrele dune de nisip însângerate de la Iwo Jima, precum şi bătălia de la Okinawa, capitole esenţiale din încleştarea americano-japoneză, încheiată cu victoria primilor.
Pe lângă poveştile adevărate ale soldaţilor Leckie şi Sledge, „Pacific' s-a mai inspirat din cărţile „Red Blood, Black Sand', de Chuck Tatum, şi „China Marine', de acelaşi Eugene Sledge. De asemenea, realizatorii au organizat o serie de interviuri cu participanţi la bătăliile din al Doilea Război Mondial, pentru a asigura autenticitatea producţiei. Filmările s-au desfăşurat în zonele Far North Queensland şi Victoria, ambele în Australia, şi au durat 10 luni, începând din august 2007.

Citiţi textul integral în revistă.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare