Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

“Naşa”, o comedie românească à la Hollywood

29 April 2011

Începând de azi, 29 aprilie, comedia Naşa' (The Godmother'), produsă de Alma Sârbu (fiica lui Adrian Sarbu), intră în cinematografe.

Filmul este plin de momente amuzante şi personaje originale şi simpatice. De asmenea, coloana sonoră este una antrenantă. Piesa Convinct', cântată de Simplu şi Alex Velea, a luat deja cu asalt radiourile de la noi.

Cât priveşte distribuţia, aceasta este una pestriţă: veţi vedea actori cu state vechi precum Răzvan Vasilescu şi Dragoş Bucur, dar şi pe Alex Velea, Jojo, Whitney Anderson, Laura Cosoi, Mihai Bobonete (alias Văru de la Giurgeni de la ‘Neatza cu Răzvan şi Dani') şi chiar pe Smiley, în rolul unui preot.

Personajul principal al filmului este Radu Prodan (Dragoş Bucur), un respectat finanţist român, căsătorit cu americanca Jennifer (Whitney Anderson), cu care are un băiat de 10 ani, extrem de inteligent, David (Ştefan Iancu).

Într-o zi, în timpul unui botez, la care Jennifer participă în calitate de naşă, poliţia năvăleşte în biserică şi îl arestează pe soţul ei. Cu această ocazie, Jennifer află că „respectabila' afacere a lui Radu constă de fapt în spălare de bani pentru un temut mafiot local, Spânu – The Madfather (Alex Velea). Aşa se face că Jennifer se trezeşte prinsă într-o poveste cu mafioţi adevăraţi, cum nu văzuse până atunci decât în filme.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare